FOTO Simona Halep s-a calificat în optimile de la Indian Wells. Primele reacţii şi cine e următoarea adversară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (3 WTA) şi-a asigurat prezenţa în optimile de finală de la Indian Wells, după ce a învins-o pe americanca Varvara Lepchenko (31 WTA), luni, scor 6-1, 3-6, 6-1.

Presa internaţională, despre calificarea Simonei Halep în optimile Indian Wells

Partida a durat aproximativ două ore şi 15 minute şi, în urma acestei victorii, Simona Halep îşi va păstra a treia poziţie în ierarhia mondială a tenisului feminin. În ediţia precedentă a acestui turneu, românca a juns până în penultimul act. 

„A fost un meci greu, iar ea a jucat bine. Anul trecut a fost cald afară, dar de fiecare dată este greu să joc împotriva ei pentru că este stângace. Sunt bucuroasă că am putut să lupt până la final pentru fiecare minge. I-am auzit pe suporterii mei şi le mulţumesc că au venit să mă sprijine. Sunt fericită că sunt aici şi încerc să joc cel mai bun tenis al meu“, a fost cea dintâi declaraţie a conaţionalei noastre.

În următoarea fază a competiţiei, Simona Halep se va duela cu jucătoarea cehă Karolína Pliskova (15 WTA). Cele două s-au mai întâlnit o dată, chiar în finala turneului câştigat de româncă anul acesta, în februarie, la Dubai. Atunci, a treia cea mai bună jucătoare la nivel mondial s-a impus în două seturi. scor 6-4, 7-6. Trei dintre principalele favorite pentru câştigarea trofeului au fost eliminate, respectiv Agnieszka Radwańska (8 WTA),  Ekaterina Makarova (9 WTA) şi Lucie Šafářová (11 WTA).

Simona Halep s-a calificat în optimile de finală al turneului de la Indian Wells

Indian Wells 2015. Victor Hănescu, Raluca Olaru şi Monica Niculescu au părăsit turneul american. Halep s-a calificat în optimi

Mai multe pentru tine:
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă