FOTO România a fost „măcelărită” în Norvegia! Echipa lui Mirel Rădoi a atins un nou nivel al ridicolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa naţională de fotbal a fost învinsă, duminică seară, scor 4-0 (2-0), în deplasare, de selecţionata Norvegiei, într-un meci din prima grupă a Ligii B din cadrul Ligii Naţiunilor.

Comparativ cu ceea ce s-a întâmplat în partida de la Oslo, evoluţia ştearsă a tricolorilor din eşecul cu Islanda, 1-2, în semifinalele play-off-ului pentru EURO 2020, de la mijlocul săptămânii trecute, poate fi considerată una foarte bună.

Duminică seara, pe stadionul Ullevaal, atacul şi mijlocul echipei naţionale au fost la fel de disfuncţionale ca în meciul precedent. S-au greşit nepermis de multe pase simple, centrărlle au fost, aproape fără excepţie, jenante, în timp ce puţinele şuturi spre poartă au fost imprecise. Din păcate, penibilul din avanposturile echipei antrenată de Mirel Rădoi a fost dublat de o defensivă formată din simple jaloane, aproape fiecare atac al gazdelor reprezentând o şansă de gol. Chiar dacă a scos de patru ori mingea din plasă, Tătăruşanu poate fi considerat cel mai bun jucător al nostru, portarul având alte 4 intervenţii care au limitat foarte mult proporţiile scorului. 

Golurile au fost marcate de Haaland ’13 (foto), ’64, ’74 şi Sorloth ’39.

Norvegia: Jarstein – Elabdellaoui (Svensson ’79), Strandberg, Ajer, Meling – Normann (Midtsjo ’70), Berge – Odegaard (Linnes ’70), Elyounoussi (Hauge ’84), Haaland (King ’78) – Sorloth Selecţioner: Lars Lagerback

România: Tătăruşanu - Manea, Burcă, Toşca, Bancu – Cicâldău (Stanciu ’75), Creţu (Maxim ’75), Marin – Hagi (Mitriţă ’64), Puşcaş (Keşeru ’64), Iancu (Alibec ’90) Selecţioner: Mirel Rădoi

În celălalt meci din grupă, Irlanda de Nord a fost învinsă, pe teren propriu, de  Austria 0-1

Clasamentul grupei

1. Norvegia            3 2 0 1 10-3 6 puncte
2. Austria               3 2 0 1 5-4 6 puncte
3. România            3 1 1 1 4-7 4 puncte
4. Irlanda de Nord  3 0 1 2 2-7 1 punct 

România va mai juca, miercuri, la Ploieşti, de la ora 21.45, cu Austria.

Citeşte şi

Mirel Rădoi a vorbit despre înfrângerea drastică cu Norvegia. Cum a caracterizat rezultatul final

Mai multe pentru tine:
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie