FOTBAL: Raţ: "Timişoara are prima şansă, dar noi am venit să dăm gol" (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaşul grupării Şahtior Doneţk, Răzvan Raţ, a declarat, marţi, la sosirea la Timişoara, că după remiza din tur, scor 2-2, gruparea de pe Bega are prima şansă la calificare în turul 4 al Ligii Campionilor, dar formaţia sa este obligată să marcheze.

Vezi aici ce-i aşteaptă pe Raţ şi Lucescu, diseară, pe stadionul Dan Păltinişanu din Timişoara

"Timişoara are prima şansă mâine, dar noi trebuie să dăm gol, de asta am venit, să atacăm. Ştiu ce public fantastic au, dar noi am mai jucat pe astfel de stadioane. Normal că îmi pare rău că nu am jucat în tur, dar sper să fac un joc frumos miercuri", a spus Răzvan Raţ.

Delegaţia formaţiei Şahtior Doneţk a aterizat pe Aeroportul Internaţional Traian Vuia din Timişoara la ora 12:45, echipa fiind însoţită de un număr impresionant de ziarişti, aproape 50. Lucescu şi Raţ au fost aşteptaţi la aeroport şi de Ionuţ Chirilă, fiul lui Ioan Chirilă, un prieten apropiat al familiei Lucescu.

Echipa lui Mircea Lucescu s-a cazat la hotel "Boavista", afacerea fostului internaţional Ioan Timofte. Hotelul se află la câteva sute de metri de stadionul "Dan Păltinişanu" unde, de la ora 19:15, Şahtior va efectua antrenamentul oficial.

Partida FC Timişoara-Şahtior Doneţk, din manşa retur a turului 3 preliminar al Ligii Campionilor, se va disputa miercuri, de la ora 20:30, pe stadionul Dan Păltinişanu. În meciul tur, echipa bănăţeană a terminat la egalitate, scor 2-2, cu formaţia antrenată de Mircea Lucescu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!