FOTBAL: Guus Hiddink va abandona cariera de antrenor după CM din 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul lui Chelsea şi al naţionalei Rusiei, Guus Hiddink, în vârstă de 62 de ani, intenţionează să se retragă din fotbal la finalul Campionatului Mondial din Africa de Sud, pentru a acorda mai mult timp familiei şi hobby-urilor sale.

"Cred că voi renunţa la antrenorat în vara lui 2010, după Campionatul Mondial. Atunci, nu voi face altceva decât să mă plimb cu motocicleta mea, Harley-Davidson, să stau alături de cei dragi, dar şi să intensific munca de ambasador pentru Nike. În plus, mă voi implica, personal, în proiectul pe care îl am în Tanzania şi care constă din ajutorarea persoanelor defavorizate", a declarat selecţionerul Rusiei.

Hiddink, care a preluat de curând pe Chelsea Londra după concedierea lui Scolari, a mai spus că accederea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor rămâne principalul său obiectiv: "Trebuie să ne calificăm în următorul tur al Champions League. Va fi o adevărată provocare, dar sunt foarte optimist în privinţa şasnelor noastre de reuşită, având în vedere valoarea jucătorilor pe care îi am la dispoziţie".

Gruparea de pe Stamford Bridge, aflată pe locul 4 în Premier League, la 7 puncte în spatele liderului Manchester, care are şi un meci mai puţin disputat, va întâlni pe Juventus Torino în optimile de finală ale Ligii Campionilor.  

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată