FOTBAL: Cristi Munteanu s-a întors la Dinamo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Portarul lui CS Otopeni, Cristian Munteanu, a declarat, vineri, agenţiei NewsIn, că s-a înţeles cu conducerea clubului Dinamo pentru un contract valabil pe un an, însă adaugă că nu vrea să-şi încheie cariera la gruparea din Ştefan cel Mare.

"M-au căutat ieri (n.r. joi) cei de la Dinamo şi a mai rămas să discutăm. În principiu, m-am înţeles, voi semna un contract pe un an. Nu îmi garantează nimeni un post de titular la Dinamo, acolo mai sunt Dolha şi Matache, iar din toamnă va reveni şi Lobonţ. Totuşi, nu vreau să-mi închei cariera în Ştefan cel Mare, am doar 34 de ani şi mai vreau să apăr încă 3 ani. Eu încă sunt sub contract cu CS Otopeni, însă m-am înţeles cu ei să îmi dea o hârtie şi să pot pleca din postura de jucător liber, sper să nu se mai întâmple nimic", a spus Munteanu.

Tehnicianul Dario Bonetti nu are decât doi portari la dispoziţie, pe Dolha şi Matache, letonului Kolinko fiindu-i reziliat contractul la finalul sezonului. Celălalt portar al echipei, Bogdan Lobonţ, se află în refacere după accidentarea suferită în luna aprilie, acesta urmând să revină pe gazon cel mai probabil la finalul anului 2009.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate