FOTBAL: Arbitrul Augustus Constantin şi-a vizitat tatăl la puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arbitrul Augustus Constantin şi-a vizitat, astăzi, tatăl la Penitenciarul Colibaşi, unde a fost transferat la începutul săptămânii, ca urmare a trimiterii în judecată a celor implicaţi în scandalul arbitrajelor blătuite. Augustus Constantin a refuzat să facă orice comentariu legat de situaţia tatălui său, Gheorghe Constantin.

Fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) Gheorghe Constantin a fost arestat în luna aprilie, el fiind acuzat că ar fi primit de la patronul FC Argeş, Cornel Penescu, 270.000 de lei, pentru promovarea arbitrului argeşean Mihăiţă Ianovschi în Liga I. De altfel, din stenogramele convorbirilor telefonice rezultă că Penecsu era nemulţumit de unii dintre arbitrii delegaţi şi se plângea celor apropiaţi: „O fi puţin cât am zis eu?!”sau „Probabil sunt şi alte intervenţii”.

Totodată, pentru ca arbitrii doriţi de Penescu să ajungă să „fluiere” meciurile echipei FC Argeş, patronul echipei piteştene l-a minuit pe preşedintele CCA cu 20.000 de dolari, bani luaţi de Gheorghe Constantin chiar la începutul sezonului competiţional 2007-2008. Până acum, Constantin a fost ţinut în arestul Poliţiei Argeş. Conform procedurilor, timp de două săptămâni, atât Gheorghe Constantin, cât şi Cornel Penescu vor fi ţinuţi în carantină la Spitalul Penitenciarului Colibaşi, iar apoi vor fi transferaţi în celule.

Şi-a protejat fiul

Conform interceptărilor telefonice realizate la 28 noiembrie 2008 în dosarul arbitrajelor blătuite, Gheorghe Constantin l-a refuzat pe Penescu când acesta i-a cerut să-şi delege fiul, pe Augustus, să arbitreze meciul Dinamo Bucureşti şi FC Argeş. “Nu, nu, nu, pe el nu, că e răcit cobză şi mai bine ...nu! (...) Păi lumea ştiţi ce mai interpretează, că băiatul meu... Lumea vorbeşte... că astă vară... era posibil să vin la Piteşti la club...”, i-a răspuns Constantin lui Penescu.

Mai multe pentru tine:
O convorbire telefonică tensionată și un eluziv Premiu Nobel pentru Pace. Cum s-a destrămat relația dintre Trump și Modi
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Cheltuieli record în administrație. Deficitul bugetar crește, analiștii avertizează asupra impactului austerității
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney