Floyd Mayweather vs. Manny Pacquiao, meciul cu miza de 258 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Floyd Mayweather vs. Manny Pacquiao FOTO AFP

Americanul Floyd Mayweather şi filipinezul Manny Pacquiao se vor bate în ring pe 2 mai, în Las Vegas, confruntarea fiind considerată meciul anului 2015.

Presa internaţională noteză că Manny Pacquiao va avea o bursă mai mică, în jurul sumei de 100 de milioane de euro, adică aproximativ 40% din totalul banilor din joc: 258 de milioane de euro. 

„Mayweather poate obţine câţi bani vrea. L-am provocat la un meci caritabil, dar până acum nu a fost de acord. Această confruntare este despre moştenire, despre a-i face pe fani fericiţi şi, peste toate, este pentru binele boxului. El a ajuns într-un punct mort. Nu mai are unde să se ascundă, doar să se lupte cu mine. Majoritatea meciurilor sale, dacă nu chiar toate, ne-au adormit!“, a declarat pugilistul filipinez la finele anului 2014. 

Între timp, cei doi au ajuns la un numitor comun, astfel încât se vor întâlni în ring la Las Vegas, acolo unde Floyd Mayweather şi-a disputat ultimele zece partide, iar Manny Pacquiao jumătate dintre acestea. Floyd Mayweather este cel mai bine plătit atlet în prezent, având în câştiguri de aproximativ 90 de milioane de euro, lucru evidenţiat de colecţiile pe care le afişează: maşini, ceasuri şi tot soiul de bijuterii extravagante. De cealaltă parte, Manny Pacquiao ocupă locul 11 în acelaşi clasament, cu 34 de milioane de euro.

FOTO Lux şi opulenţă. Floyd Mayweather, cel mai bine plătit sportiv din lume, a investit 35 de milioane de lire sterline în colecţia sa de maşini

Floyd Mayweather, implicat într-o crimă. Boxerul a văzut totul printr-o aplicaţie pe telefon

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie