Finală de vis la Roma! Noval Djokovici şi Rafael Nadal dispută pentru trofeul pus în joc în capitala Italiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nadal şi Djokovici

Finala turneului masculin de la Roma programează astăzi un duel de vis între primii cei mai buni jucători ai lumii.

Novak Djokovici şi Rafael Nadal se întâlnesc în ultimul act al competiţiei, după ce au trecut în semifinale de Diego Schwarzman, respectiv Stefanos Tsitsipas. Va fi a 54 dispută dintre cei doi mari tenismeni, care ocupă locul 1 şi 2 în clasamentul ATP.

În cele 53 de întâlniri pe care le-au avut până acum, sârbul este în uşor avantaj, cu 28 de partide câştigate, faţă de 25 de victorii câte a reuşit Rafael Nadal. Numai că spaniolul a câştigat 16 dintre cele 23 de întâlniri pe care le-au avut pe zgură. Şi în 2009, 2011, 2012 şi 2014 finalele turneului de la Roma au fost o afacere între Rafa Nadal şi Nole Djokovic. 

 Anul trecut s-au întâlnit la Roma în semifinale şi a câştigat Nadal.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”