Final pe muchie de cuţit

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Nazare

Acum două luni, Ovidiu Herea poza cu tricoul lui Poli Timişoara la gât. Practic, semnase cu echipa de pe Bega, dar cluburile nu s-au înţeles pe final la preţ. Aseară, Herea a marcat în poarta bănăţenilor şi se părea că "bancarii" vor pleca acasă cu toate cele trei puncte. N-a fost de acord McKain, care a marcat în minutul 87 pentru 1-1. Dacă ar fi învins, Poli ar fi prins treapta a treia a podiumului.
Gazdele au început destul de slab, în ciuda faptului că au condus ostilităţile pe terenul de joc. A fost însă o dominare sterilă, care nu l-a impacientat mai deloc pe Marin Dună. Cu trecerea timpului, oaspeţii au devenit periculoşi. Timişorenii au invocat un penalty la senegalezul Mansour, în minutul 58, dar şapte minute mai târziu Claudiu Drăgan a trecut pe lângă deschiderea scorului cu un şut care a trecut milimetric pe lângă poartă. A făcut-o în minutul 77 Herea, cu un şut foarte bine plasat, care a redus la tăcere un stadion întreg. Când nimeni nu se mai aştepta, cu trei minute înainte de final, australianul McKain a egalat cu un şut din trei metri la o bâlbâială a defensivei bucureştene. 1-1, iar Gigel Bucur a avut o puternică lovitură de cap, însă Nae s-a remarcat cu o intervenţie salutară care a adus "bancarilor"un punct foarte mare.

Poli Tim. - FC Naţional 1-1 (0-0)
A marcat: McKain ('87) / Herea ('77)
Poli: M. Popa - S. Rădoi, McKain, Mehmedovici, Emeghara - Bădoiu (M. Oprea '51), Alexa, Pleşan (Torje '86), Bălace (G. Bucur '68) - A. Cristea, Mansour. Antrenor: Sorin Cârţu.
FC Naţional: E. Nae - Ghindeanu, Burcă, L. Rusu, Panc - Ilin (Mozacu '61), Herea, Lincar, R. Iancu - Ajuva, Cl. Drăgan (C. Stanciu '75). Antrenor: Marian Dună. Arbitri: Marian Salomir - Marcel Savaniu, Dorin Mudura Stadion: Dan Păltinişanu Spectatori: 10.000