Fete obraznice: De ce Halep, dar şi alte jucătoare îşi iau antrenorii la şuturi? „Cât timp câştig, toţi mă vor pupa în fund!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Halep şi-a „umbrit“ calificarea în semifinalele Miami Open din cauza modului în care l-a tratat pe Daniel Dobre. Un antrenor care a pregătit o colegă a Simonei din echipa de Fed Cup a explicat pentru „Weekend Adevărul“ de ce jucătoarele îşi permit astfel de ieşiri.

Simona Halep e o jucătoare uriaşă de tenis, iar performanţele obţinute o plasează lângă alte nume mari din sportul românesc, precum Nadia Comăneci şi Cristina Neagu.

Dacă din punct de vedere sportiv, constănţeanca a progresat enorm, ajungând cea mai constantă prezenţă în elita circuitului feminin, din păcate, din punct de vedere al comportamentului, Simona mai are mult de lucru. Şi, periodic, arată că nu-şi poate controla nervii, deşi joacă la nivel înalt de ani buni.

Miercuri seară, în timpul duelului cu Qiang Wang (18 WTA) din sferturile de la Miami Open, Simona şi-a luat antrenorul „la şuturi“ de fiecare dată când l-a chemat lângă ea, în momente dificile ale meciului. Halep a fost total dezinteresată de sfaturile tehnico-tactice oferite de Daniel Dobre şi impresia a fost că l-a chemat pe teren doar pentru a-şi descărca nervii pe cineva!

Vizibil timorat, bărbatul de 50 de ani a reacţionat timid şi, după primul on-court coaching, a alergat spre loja Simonei şi le-a transmis colegilor din stafff indicaţia primită de la Simona privind modul în care aceştia ar trebui să aplaude în fiecare moment al jocului! 

Explicaţii pentru o atitudine dispreţuitoare

Simona Halep nu e singura jucătoare din circuit cu probleme comportamentale. Iar un antrenor de tenis, care până de curând a lucrat cu o colegă a Simonei din echipa de Fed Cup, a încercat să explice pentru „Weekend Adevărul“ de ce unele sportive îşi permit astfel de ieşiri.

„Vă spun din propria experienţă că sunt multe jucătoare, care atunci când ajung foarte sus, nu mai ţin cont de nimic. Au impresia că totul li se cuvine. Am lucrat cu o sportivă care a avut o ascensiune fulminantă, după care, din păcate, a luat-o pe un drum greşit. Deşi i-am atras atenţia, de mai multe ori, că a început să ia decizii greşite, ştiţi ce mi-a răspuns ea, în final? <<Fac ce vreau, fiindcă atât timp cât câştig, toţi mă vor pupa în fund!>>. Aceasta mentalitate e şi motivul pentru care multe jucătoare au, periodic, derapaje comportamentale“, ne-a explicat antrenorul care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Un discurs similar a avut şi Cristian Tudor Popescu la Digi Sport. Un mare susţinător al Simonei Halep, CTP a pus-o pe aceasta la punct după episodul cu Daniel Dobre şi a explicat de ce Simona îşi permite să-şi trateze antrenorii cu dispreţ: „Simona ar fi trebuit să-i spună mamei: <<Tu de ce nu sari în picioare şi de ce nu aplauzi?>>. Păi, nu-i spune asta, le spune celor de pe banca tehnică cu substratul, din păcate, <<Domne, eu vă plătesc>>. Ea are o relaţie contractuală cu cei trei de pe bancă. Ce sunt ei, un soi de aplaudaci? E o greşeală de abordare“.

150.000 de euro e suma vehiculată în presă cu care Simona Halep îl plăteşte pe Daniel Dobre pentru serviciile sale.  

Cum a decurs dialogul Halep - Dobre în primul set al meciului cu Wang

Halep: Greşec sau face ea punct, nu mai aplaudaţi toţi! 

Dobre: Am înţeles...

Halep: Şi când am nevoie, să fie un pic mai energic băieţii aia, acolo!

Dobre: OK (face o pauză lungă, înainte de a găsi curajul să vorbească)...Ai avut un plan foarte bun şi îţi iese perfect ăla cu schimbarea: minge mai înaltă - minge iute. Când ajungi departe, toate ai încercat să le dai prea drepte. Ea n-a făcut pasul la voleu sau să dea drive, deocamdată. Şi atunci, poţi să le mai pe alea înalte, când e departe. Atâta tot, în rest ai jucat foarte bine. Acceptă lupta, ţi-au ieşit mingi frumoase...

Halep (oarecum scârbită): Eficiente, nu frumoase...

Dobre (în genunchi şi ţinând-o pe Halep de genunchi): Deci, aplaudăm, clar, şi îţi dăm energie, o ai şi joci bine! Rămâi acolo focusată, joci foarte bine, te rog! OK?

La ultima frază, Halep a dat doar din cap, fără măcar să-l privească pe Dobre! 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice