Fenomenul David Popovici, analizat din altă perspectivă: De ce riscăm să comitem o mare greşeală

Puştiul de 17 ani, campion mondial deja la această vârstă, e o dovadă vie că în sportul românesc se pot întâmpla şi lucruri bune. Chiar dacă, uneori, refuzăm să le vedem.

România savurează, în aceste zile, Mondialele de la Budapesta. David Popovici a câştigat deja o medalie de aur aici, în proba de 200 de metri liber, iar diseară (ora 19.22, TVR 1), poate cuceri locul 1 după finala de la 100 de metri liber. Dacă va realiza această performanţă, Popovici va deveni doar al doilea înotător din istorie, cu medalii de aur în cele două probe, la aceeaşi ediţie a Campionatelor Mondiale.

Până să vedem cum se va descurca noul fenomen al sportului mondial, jurnalistul Cătălin Striblea a tras un semnal de alarmă privind valului de ură care a însoţit prestaţiile lui David, la Budapesta. Într-un editorial publicat de Gazeta Sporturilor, Striblea a subliniat că, în astfel de momente, e mai important ca oricând să vedem jumătatea plină a paharului.

Iată fragemente din textul lui Cătălin Striblea, cu precizarea că varianta integrală poate fi citită aici.

Ce a scris Cătălin Striblea?

Dacă ar fi să se dea o Cupă Mondială a bucuriei scrâşnite, România o să o câştige de departe. Suntem ţara lui „aşa e, domnule, dar…”. „E corect cum spuneţi dvs, dar.. . Dar şi „Mai lasă-mă, domnule, mare lucru ce-a făcut…”

Cum în cazul lui David Popovici, bucuria este perfectă, valul s-a dus în altă parte. „Păi, ce, asta este performanţă românească? Singur a făcut toate astea, nimeni nu l-a ajutat”. Valul de iubire pentru David este însoţit de un val de ură la adresa celor care se ocupă de sportul românesc, cum rar mi-a fost dat să văd.

Iar contestarea contribuţiei româneşti este de o duritate fără precedent. Or asta merită câteva explicaţii, căci de David Popovici de abia începem să ne bucurăm. Şi trebuie să învăţăm să ne bucurăm nu doar de performanţa individuală, ci şi de capacitatea de a face ceva împreună.

Nucleul acestei performanţe este familia Popovici. Singuri au răzbătut până când performanţa copilului a început să se întrezărească.

Dar când aceasta s-a văzut, România nu a mai dat greş. Sportul românesc, federaţia de specialitate, COSR, clubul său au ştiut ce au de făcut şi au creat acel spaţiu de siguranţă ca acest talent să funcţioneze în România. Poate nu i-au oferit perfecţiunea, dar au oferit ceva destul de bun ca el să devină campion mondial.

Apoi e vorba de profesioniştii adunaţi în jurul său. Antrenorul Rădulescu, preparatorul fizic Luscan sunt români cu pregătire internaţională şi experienţă profesională impecabilă. 

Toţi antrenorii lui David au fost români cu mare experienţă. Când vorbim de un succes născut din experienţă românească trebuie să luăm în calcul şi pe aceşti oameni.

Poate nu e totul perfect, dar ne putem felicita că noi, ca societate, nu am ratat acest moment. Pentru că asta este important. Că am reuşit la momentul potrivit să-i dăm tot ce are nevoie.

Acum este momentul să ne întrebăm cum am reuşit aici ca să o facem din nou. Dacă opunem fiecărui succes un val de rău, nu o să învăţăm nimic. Dacă vrei să progresezi, trebuie să vezi tocmai că ai mai pus o cărămidă.