FCSB, la prima victorie în noul sezon al Superligii. Florin Tănase a salvat campioana

0
Publicat:

După o serie de rezultate slabe - 1-1 cu Hermannstadt și 1-2 cu andorrezii de la Inter Club - FCSB a obținut primul succes în Superliga, trecând de Petrolul, la Ploiești.

Florin Tănase a adus campioanei prima victorie din Superliga în acest sezon. Foto Facebook FCSB

Campioana a învins la limită, 1-0, într-un meci din etapa a doua a Superligii de fotbal. Prima victorie a campioanei în acest campionat a fost adusă de golul marcat de Florin Tănase (75), care a reluat cu umărul centrarea lui Ionuţ Cercel.

Petrolul s-a prezentat bine în prima repriză, însă roș-albaștrii au fost cei care au trecut pe lângă deschiderea scorului, mingea șutată de David Miculescu lovind bara porții ploieștenilor (11). Cea mai mare ocazie a gazdelor s-a consemnat în minutul 33, după o greşeală a fundaşului Mihai Popescu, dar portarul Ştefan Târnovanu a apărat şutul lui Tommy Jyry.

Ocazii după pauză

În repriza secundă, FCSB a preluat frâiele meciului și Miculescu a trimis cu capul pe lângă poartă (51), iar Darius Olaru a şutat alături, din unghi (54). Un minut mai târziu, portarul Raul Bălbărău a gafat, însă Florin Tănase nu a reuşit să marcheze, fundaşul Paul Papp respingând de pe linia porţii. După o oră de joc, Adrian Şut a trimis mingea cu capul, portarul Bălbărău a respins, iar mingea a căzut pe transversală.

Golul izbăvitor a venit cu un sfert de oră înainte de fluierul final, Florin Tănase, introdus la pauză, marcând pentru ca cele trei puncte să meargă în contul campioanei.

Petrolul - FCSB 0-1 (0-0)

Stadion ''Ilie Oană'' - Ploieşti

A marcat: Florin Tănase (75).

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate