Fără înfrângere şi fără bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La fiecare bilanţ depus de Fotbal Club Timişoara SA la Ministerul Finanţelor, din 2006 până acum, suma trecută la capitolul „venituri totale” este de două ori mai mică decât cea de la „cheltuieli totale”.

Criza mondială a lovit, însă, crunt anul trecut, iar clubul bănăţean se luptă acum pentru supravieţuire, exemplul Unirii Urziceni fiind o sperietoare pentru toate cluburile din Liga 1.

Conducerea clubului nu ascunde faptul că finanţele sunt o problemă serioasă la ora actuală, „Diferenţa dintre venituri şi cheltuieli este în acest an de aproape patru milioane de euro şi trebuie să găsim sursă de finanţare.

Sper să avem o ofertă sau chiar două pentru jucători pe o sumă mai mare de bani pentru a face rost de lichidităţi, ca să investim în continuare", a spus Marian Iancu (foto).

 Din cauza banilor, nici lui Contra nu i s-a mai propus prelungirea contractului. Altfel, brazilianul Helder este fericit că a ajuns în Banat: „Este o opţiune excelentă pentru mine. Sper că vom avea rezultate excelente". Timişorenii au rezolvat ieri şi transferul atacantului muntenegrean Stefan Nikolici (20 de ani). 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare