"Fanii" Petrolului i-au sufocat pe jucători înaintea meciului de azi, contra Stelei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fanii Petrolului sunt fanatici FOTO fcpetrolul.ro

Suporterii Petrolului s-au reîntâlnit, vineri, cu lupii în cadrul unei sesiuni de autografe la Ploieşti Shopping City, prilej cu care le-au cerut galben-albaştrilor să câştige derby-ul de azi, cu Steaua (ora 21.30, Digisport).

Cu o zi înaintea marelui meci cu Steaua, elevii lui Răzvan Lucescu au avut parte de o nouă dovadă de iubire din partea susţinătorilor, iar peste 350 de fani au dorit să-şi revadă favoriţii la Ploieşti Shopping City. Suporterii au ţinut să le transmită un mesaj cât se poate de clar fotbaliştilor: ”Să bateţi Steaua!”, iar jucătorii le-au promis că vor face tot posibilul să-i bucure şi mâine seară, mulţumindu-le, totodată, pentru ataşamentul lor.
”Sunt incredibili şi ne surprind mereu cu dragostea lor. Sperăm să ne bucurăm împreună şi după acest meci important. Ştim că va fi o atmosferă senzaţională şi vom da tot ce putem să învingem şi să-i facem fericiţi, merită din plin acest lucru”, a declarat Ovidiu Hoban, în timp ce Guilherme a fost felicitat de întreaga asistenţă, după ce fundaşul a anunţat astăzi că va continua la Petrolul.

După o jumătate de oră de autografe şi poze, în care lupii au fost sufocaţi de sutele de fani de toate vârstele, suporterii s-au declarat mulţumiţi de faptul că şi-au procurat noi amintiri cu petroliştii.

Sursa: fcpetrolul.ro

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie