Falimentul United şi seara de Oscar pentru Ronaldo: ce îl aşteaptă pe Van Gaal şi ce recorduri a stabilit portughezul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Van Gaal (centru)

Cu peste 300 de milioane de euro cheltuiţi în ultimii doi ani, Van Gaal n-a reuşit să treacă de grupe. În schimb, Ronaldo, al cărui film biografic e acum pe ecrane, a făcut un meci memorabil.

Banii nu aduc fericirea e teoria de care s-au convins cei de la Manchester United sub comanda lui Louis van Gaal.

De la instalarea olandezului pe banca „diavolilor roşii“, şefii clubului au cheltuit peste 300 de milioane de euro pe transferuri şi, concret, n-au obţinut nimic până acum. După un sezon 2014-2015 încheiat fără niciun trofeu şi cu o clasare pe locul 4 în Premier League, actuala stagiune e şi ea una mediocră, dacă ne luăm după standardele cu care erau obişnuiţi englezii pe vremea lui Sir Alex Ferguson.

United tocmai a devenit prima mare echipă care a părăsit grupele Ligii Campionilor. De-a lungul participărilor în cea mai tare competiţie intercluburi, Manchester mai bifase o astfel de contraperformanţă în doar trei rânduri. Iar faptul că echipa a ajuns acum în 16-imile Ligii Europa e doar o consolare palidă pentru englezi. Cum United e doar pe locul 4 în Premier League, la trei puncte de liderul Leicester, iar în Cupa Ligii a fost eliminată de Middlesbrough, în optimi, deja se vorbeşte despre posibila schimbare a lui Van Gaal la finalul acestui sezon.

Benitez şi Arbeloa, „abonaţi“ la 8-0

Dacă Manchester United a fost deziluzia serii în Liga Campionilor, în schimb, Real Madrid a egalat recordul pentru cea mai clară victorie: 8-0 cu Malmo.

Doar în alte două rânduri se întâmplase ca o echipă să câştige cu acest scor în Ligă. Pima dată, în sezonul 1957-1958, chiar Real a trecut de Sevilla cu 8-0 în sferturi. Iar istoria s-a repetat, în 2006-2007, atunci când Liverpool a zdrobit Beşiktaş cu acelaşi rezultat în faza grupelor. Ca o ironie a sorţii, doi oameni au fost implicaţi în ultimele meciuri încheiate cu 8-0 în Ligă: Benitez şi Arbeloa. Amândoi au fost, mai întâi, la Liverpool, iar marţi în echipa Realului.

Peste Van Nistelrooy

Omul serii în Ligă a fost Cristiano Ronaldo. Cele patru goluri marcate cu Malmo au însemnat:

*Al doilea cel mai rapid „poker“ în Ligă. CR7 a înscris de patru ori în 20 de minute, fiind depăşit doar de Luiz Adriano care a reuşit această performanţă în 16 minute în BATE – Şahtior, scor 0-7.

*Propulsarea lui Ronaldo în postura de cel mai bun marcator din istoria grupelor Ligii. Portughezul a adunat 11 reuşite în actuala stagiune, depăşind recordul deţinut de Van Nistelrooy, zece goluri.

Luni e tragerea

Cele 16 echipe care vor merge în următoarea fază a Ligii Campionilor îşi vor afla, luni, adversarele. Câştigătoarele celor opt grupe vor fi capi de serie şi vor juca returul pe teren propriu. În următoarea rundă, nu se pot întâlni echipe din aceeaşi ţară. Partidele tur se vor disputa la 16/17 şi 23/24 februarie, în timp ce meciurile retur vor avea loc la 8/9 15/16 martie.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”