Explicaţia unei retrageri: de ce România a rămas fără Oana Manea, una dintre jucătoarele de bază ale naţionalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înainte de Euro 2016, locul 5 ar fi fost considerat un rezultat bun pentru o naţională a României aflată în reconstrucţie. După ce s-a întâmplat însă în Suedia, ratarea medaliei s-a transformat într-o mare dezamăgire pentru veteranele lotului.

Cele mai experimentate jucătoare au digerat cu greu faptul că prima reprezentativă a fost atât de aproape de o clasare pe podium, învingând Rusia, Croaţia, Ungaria şi Cehia, înainte de a se împiedica în meciul decisiv cu Danemarca, o trupă în faţa căreia tricolorele nu mai pierduseră din 2010.

Căpitanul Cristina Neagu a fost prima care şi-a manifestat supărarea după ratarea podiumului European: „Sunt foarte tristă. Mă doare foarte mult, fiindcă îmi doream să jucăm pentru medalii. Nu mai sunt la prima tinereţe şi îmi doresc performanţă“, a declarat sportiva de 28 de ani. Dacă Neagu s-a rezumat la această descărcare verbală, în schimb, Oana Manea a tăcut, a jucat şi în partida pentru locul 5, câştigată, dramatic, împotriva Germaniei (23-22) după care, la revenirea în ţară, şi-a şocat colegele şi antrenorii.

Antrenorii speră să se răzgândească

„Pentru mine a fost ultimul turneu la naţională. Vreau să-mi iau pauză, vreau să fiu mai mult cu familia, vreau mai multă linişte şi le urez baftă fetelor. Absolut nimic nu m-a deranjat la naţională. Chiar i-am spus lui Ambros (n.r. – selecţionerul Ambros Martin) că sunt foarte bucuroasă şi fericită că am lucrat cu el. E un selecţioner extraordinar, are o răbdare de fier pentru că lotul e foarte întinerit şi are răbdare cu fiecare jucătoare în parte. Doar din motive personale, de familie, mă retrag, atâta tot“, a declarat pivotul legitimat la CSM Bucureşti care a subliniat că îşi va continua cariera la campioana Europei.

Antrenorul secund al naţionalei, Costică Buceschi, a aflat şi el pe aeroport de anunţul Oanei, însă a lăsat o portiţă deschisă pentru revenirea handbalistei asupra deciziei.

„Nu ştiam, e hotărârea ei, antrenorul principal poate va sta de vorbă cu ea. Din punctul meu de vedere, Oana Manea e o jucătoare care poate să ajute foarte mult echipa naţională atât ca şi experienţă, cât şi ca valoare arătată în teren. Nu ştiu care sunt motivele, dar sperăm ca, odată cu venirea Sărbătorilor, cu plecarea în sânul familiilor, să trecem peste momentele astea mai puţin plăcute“, a spus asistentul selecţionerului Ambros Martin.

Tadici, motivul primei retrageri

Nu e prima dată când Oana Manea ia o decizie la nervi. În ianuarie 2013, la puţin timp după Campionatul European din 2012, pivotul a anunţat că nu va mai juca pentru naţională, invocând ca şi cum „motive personale“. Având în vedere că, la vremea respectivă, Manea avea doar 27 de ani, a fost evident că altceva a stat la baza hotărârii sale radicale. Concret, ea n-a mai dorit să lucreze cu selecţionerul de atunci, Gheorghe Tadici, cu care n-a avut o relaţie tocmai cordială pe durata Euro 2012.

În momentul primei sale retrageri de la naţională, Manea bifase 161 de selecţii şi 332 de goluri. După doi ani şi jumătate de absenţă, handbalista s-a întors la prima reprezentativă, în iunie 2015, cu ocazia barajului de calificare pentru Mondialul din 2015. A înscris cinci goluri în „dubla“ cu Serbia sub comanda selecţionerului Tomas Ryde şi a contribuit la calificarea tricolorelor.

Vârsta nu e problema ei

Ceea ce întăreşte ideea că Manea s-a retras la nervi e faptul că, la 31 de ani, ea mai poate juca, fără probleme, la naţională. În lotul primei reprezentative, Szucs (32 de ani) şi Ungureanu (36 de ani) sunt mai în vârstă decât ea, iar Florina Chintoan are tot 31 de ani. Nici una dintre ele nu şi-a anunţat retragerea de la naţională după Euro 2016.

11 goluri şi 11 assist-uri a avut Oana Manea la Campionatul European fiind a cincea cea mai productivă handbalistă a României.  

Un caracter puternic

Oana Manea a avut tăria de a reveni după o accidentare groaznică în august 2014. Într-un amical pentru CSM Bucureşti, pivotul a suferit o ruptură de ligamente încrucişate la genunchiul stâng şi a stat 9 luni pe tuşă! La revenire, a strălucit pentru naţională la Mondialul din 2015: 25 de goluri din 27 de aruncări şi 11 assist-uri. În plus, a luat şi Liga Campionilor cu CSM.

Oana Andreea Manea

*Născută la: 18/04/1985 (Bucureşti)

*Înălţime: 1,76m

*Greutate: 84kg

*Selecţii / goluri la naţională: 200 / 444

*A jucat la: Oltchim Râmnicu Vâlcea (2001-2013), RK Krim (2013-2014), CSM Bucureşti (2014-prezent)

*A jucat pentru România la senioare la: CE 2004, CE 2008, CE 2010, CE 2012, CE 2016, CM 2009, CM 2011, CM 2015 şi JO 2016

*A câştigat cu echipa naţională: Locul 3 la CM 2015, Locul 3 la CE 2010, Locul 3 la CM Universitar 2008, Locul 2 la CE 2003 pentru Junioare

*A fost aleasă cea mai bună handbalistă din România în 2011

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă