Euro 2012 începe cu un scandal monstru! Olanda ameninţă cu retragerea!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Van Bommel

Astăzi vor avea loc primele două partide din cadrul Campionatului European de fotbal însă, înainte de primul fluier, s-a petrecut un episod şocant, care a întrerupt antrenamentul batavilor. Vezi s-a întâmplat!

UPDATE Înaintea acestui Campionat European, fostul star de la Arsenal şi Tottenham, Sol Campbell, i-a îndemnat pe suporterii Angliei să nu facă greşeala de a merge în Polonia şi Ucraina, avertizând asupra atacurilor rasiste la care vor fi supuşi fanii de culoare. „Staţi acasă, uitaţi-vă la televizor! Nu are rost să riscaţi, pentru că vă puteţi întoarce în coşciug", a fost avertismentul dur al lui Campbel. CITEŞTE MAI MULTE AICI

Vicecampioana mondială Olanda s-a dus la Euro cu gândul de a cuceri al doilea titlu european după cel câştigat în 1988.Totuşi, trupa lui Bert van Marwijk s-a ales deja cu un gust amar şi nu din cauza unui eşec pe teren.

Ce s-a întâmplat?

Antrenamentul deschis al olandezilor, care s-a desfăşurat joi în oraşul polonez Cracovia, a fost întrerupt întrucât huliganii prezenţi pe stadion i-au supus pe fotbaliştii de culoare la un atac rasist!

Căpitanul Van Bommel a reacţionat imediat şi, la indicaţia sa, jucătorii au întrerupt antrenamentul, şi-au luat mingile şi echipamentele şi s-au dus într-o altă zona a stadionului unde formaţia Wisla Cracovia îşi joacă partidele de acasă.

CITEŞTE ŞI OPINIA LUI MARIO BALOTELLI: "DACĂ ARUNCĂ CINEVA O BANANĂ SPRE MINE ÎL OMOR"

Ce au spus batavii?

Lucururile nu s-au terminat aici. La finalul şedinţei, acelaşi Van Bommel a condamnat categoric gesturile huliganilor.

„E dezgustător ce s-a întâmplat, mai ales că miercuri vizitaserăm lagărul Auschwitz, iar a doua zi s-a întâmplat chestia asta. Vom face o plângere oficială la UEFA, iar dacă un asemenea episod se va întâmpla în timpul unui meci, atunci vom solicita arbitrului să oprească meciul ca să părăsim terenul", a declarat un Van Bommel furios.

UEFA încearcă să muşamalizeze cazul

Surprinzător, oficialii forului european au încercat să muşamalizeze incidentul, spunând că scandările celor prezenţi la antrenamentul Olandei au fost, de fapt, proteste vizavi de faptul că oraşul Cracovia nu va găzdui niciun meci de la Euro 2012.

Această reacţie a celor de la UEFA l-a enervat şi mai tare pe Van Bommel: „E nevoie ca unii oameni să-şi deschidă ochii. Dacă auzi scandările rasiste şi nu vrei să recunoşti ce s-a întâmplat, atunci e şi mai grav".

Polonia, multe incidente rasiste

Faptul că echipa Olandei a trebuit să îndure un atac rasist nu e tocmai o surpriză, având în vedere că episodul s-a petrecut în Polonia. În această ţară, mai mulţi fotbalişti de culoare care evoluează în campionatul intern au avut de suferit din cauza huliganilor, unii dintre ei ajungând inclusiv să plece la formaţii din alte ţări tocmai din acest motiv.

Ce meciuri se joacă azi la Euro?

Polonia - Grecia, ora 19.00, TVR 1

Rusia - Cehia, ora 21.45, Dolce Sport

Urmăreşte mai jos imagini cu suporterii ucrainieni imitând salutul nazist şi suntele produse de maimuţe, imagini comentate de fostul internaţional englez Sol Campbell.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Motivul pentru care jurnalistul Vitalie Cojocari a plecat de la Euronews România: „Decizia am luat-o eu”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna