Emanoil Savin a renuntat la Apulum Alba Iulia
0Presedintele Consiliului de Administratie al clubului Apulum, Emanoil Savin, a declarat, luni, ca a decis sa renunte la functia detinuta in cadrul gruparii din Alba Iulia. "M-am scarbit de fotbal si
Presedintele Consiliului de Administratie al clubului Apulum, Emanoil Savin, a declarat, luni, ca a decis sa renunte la functia detinuta in cadrul gruparii din Alba Iulia. "M-am scarbit de fotbal si am decis sa renunt la functia pe care am detinut-o la divizionara A din Alba Iulia", a declarat Savin. La randul sau, presedintele executiv Viorel Malusel a afirmat ca Savin nu a procedat corect fata de jucatori, anuntand inaintea partidei cu Otelul ca, din iarna, desfiinteaza echipa. "Poate ca este normal gestul sau, dar nu cred ca a procedat corect fata de jucatori. Sa mergi inaintea jocului cu Otelul si sa afirmi ca desfiintezi echipa din iarna, nu mi se pare chiar un gest de bun gust, mai ales ca in acest sezon nu a mai venit cu bani la echipa. Trebuia sa le spuna o vorba de incurajare, nu sa-i apese si mai mult in plan psihic. Noi ii multumim pentru ca ne-a ajutat cum a putut si mergem mai departe. Dragoste cu sila nu se poate!", a spus Malusel. Viorel Malusel a comentat si intentia oficialitatilor locale de a schimba actuala conducere a clubului. "Stie oare cineva ca pe jucatori i-am platit cu bani imprumutati? Avem peste 100.000 dolari datorii, dar nimeni nu intelege ca nici macar dansuri populare nu se pot face fara bani. Si acolo trebuie cumparate costume si alte chestii necesare in momentul in care urci pe scena", a spus Malusel.