E „lucrat“ Gâlcă de jucătorii săi? Marius Lăcătuş a explicat motivele pentru care Steaua a căzut pe locul 2 în campionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campioana a avut 13 puncte avans faţă de ASA Târgu-Mureş la finalul turului pentru ca acum, cu cinci runde înainte de terminarea campionatului, să ajungă la două puncte de o nou-promovată! Această cădere din 2015 l-a pus pe gânduri pe fostul atacant al roş-albaştrilor.

Steaua riscă să piardă o cursă spre locul 1 în care, mult timp, impresia generală a fost că aleargă de una singură şi n-are rival. Chipciu şi compania au început şi partea a doua sezonului cu o victorie, 3-0 cu Astra în Cupa Ligii, după care şi-au început căderea.

Ca o coincidenţă sau nu, primul eşec din acest an, 0-1 cu Rapid, în Ghencea, a venit la aproape o săptămână după ce Laurenţiu Reghecampf a fost dat de afară de la Al-Hilal. De atunci, au început zvonurile potrivit cărora „Reghe“ urmăreşte o revenire pe banca roş-albaştrilor.

Marius Lăcătuş n-a făcut o referire directă la această situaţie, însă, într-o intervenţie la Dolce Sport, a explicat că dintr-o dată fotbaliştii Stelei, pur şi simplu, n-au mai dat randament.

„Nu ştiu dacă numai Gâlcă e de vină pentru situaţia Stelei. Trebuie să ne uităm un pic şi mai departe, la evoluţiile jucătorilor. Ei trebuie să fie conştienţi că n-au avut aceleaşi evoluţii ca în turul de campionat Gâlcă n-a schimbat nimic în acest retur de campionat faţă de turul în care a luat acel avans. Nu cred că ar fi benefică o demisie a lui. Reacţia trebuie să vină din partea jucătorilor, ei sunt actorii principali. Trebuie să iasă la suprafaţă orgoliul, mîndria lor“, a spus „Fiara“.

Lăcătuş a identificat şi o altă problemă a Stelei: „La Steaua au fost întotdeauna doi, trei, patru lideri. Şi în perioada în care era Mirel Rădoi mai erau jucători care îşi expuneau punctul de vedere. N-am văzut un jucător care să se impună în actuala echipă a Stelei“.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie