Dubarbier, la Lorient pentru 1,8 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujenii au reuşit o lovitură pe piaţa de transferuri prin aducerea lui Dică, însă vor aborda returul fără unul dintre cei mai buni fotbalişti din Liga I.

 E vorba de Sebastian Dubarbier, care va părăsi formaţia din Gruia după ce francezii de la Lorient au acceptat să plătească 1,8 milioane de euro în schimbul său. Mijlocaşul argentinian va semna un contract valabil patru ani.

Căzut în dizgraţia conducătorilor de la CFR Cluj, „Ghepardul" şi-a găsit repede echipă. Deşi anul trecut a ratat transferuri la Rubin Kazan, Lazio Roma sau Catania, fotbalistul de 23 de ani nu are ce regreta. A ajuns în cele din urmă la un campionat puternic, prima ligă franceză, la o formaţie de mjilocul clasamentului.

După 22 de etape, Lorient se află pe locul 9, cu 32 de puncte, la şapte lungimi distanţă de poziţia a patra ce duce în Liga Europa. Pentru a-l lua pe Dubarbier, francezii au negociat în două etape cu românii. Într-o prima fază le-au propus 1,5 milioane de euro, iar ulterior au plusat cu 300.000. După trei zile de tratative şi ore întregi de discuţii telefonice, cele două părţi au bătut palma.

„Această mutare reprezintă un mare pas înainte în cariera mea. Am spus de la finalul turului că mi-aş dori să plec să joc într-un campionat mai puternic. Ligue 1 cred că mi se potriveşte", a declarat argentinianul. Acesta a venit la CFR în vara lui 2007 de la Gimnasia pentru suma de 800.000 de euro.

La Cluj a câştigat un titlu, două cupe şi o Supercupă a României. De asemenea, a evoluat în şase jocuri în Liga Campionilor, în sezonul 2008-2009, însă nu a reuşit să înscrie niciun gol. 

450 de mii de euro va fi salariul lui Dubarbier la Lorient, dublu faţă de cât primea la Cluj.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”