Dramă fără margini! Fiul unui fost fotbalist a încetat din viaţă, după o suferinţă lungă şi cruntă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Denis şi Cosmin Paşcovici

Naţionala României va juca în această seară şi pentru fiul unui fost fundaş internaţional, care trece prin momente grele, după ce şi-a pierdut fiul.

Denis Paşcovici a pierdut lupta cu boala, la numai 14 ani. Acesta avea aproape doi ani când doctorii l-au diagnosticat cu tumoră craniană. Investigaţiile medicale şi prima intervenţie chirurgicală au scos la iveală alte afecţiuni: hidrocefalie, epilepsie secundară, nanism hipofizar. Au urmat 12 operaţii, iar medicii au fost convinşi că puştiul e recuperat.

Până în 2016, Denis a reuşit să ducă o viaţă normală, dar în luna iunie a anului respectiv o criză de epilepsie l-a doborât. Sâmbătă copilul a suferit un AVC, care în cele din urmă i-a fost fatal. În dimineaţa acestei zile, când puştiul încă se mai agăţa de viaţă, tatăl său a transmis un mesaj sfâşietor şi emoţionant.

Salut, băieţi. Numele meu este Cosmin Paşcovici, fost jucător al echipelor de fotbal Dinamo Bucureşti, Farul Constanţa, UTA, Petrolul Ploieşti şi, nu în ultimul rând, al echipei naţionale, unde am avut plăcerea să joc alături de antrenorul vostru, Cosmin Contra. Am avut şi eu un singur meci oficial la echipa naţională, contra Andorrei, unde am câştigat cu 2-0 la Constanţa. Sper să o faceţi şi voi. O să vă spun pe scurt: băieţelul meu, Denis Paşcovici, a făcut sâmbătă un atac cerebral. Este la spital, în comă, are creierul inundat cu sânge, nu ştim dacă va mai trăi sau va mai putea lupta. Dimineaţă l-am anunţat pe prietenul meu, Cătălin Gheorghiu şi m-a întrebat dacă am nevoie de ceva. L-am rugat, dacă puteţi să jucaţi meciul ăsta pentru Denis, pentru băiatul meu luptător, care se zbate între viaţă şi moarte, el fiind un fan mare al echipei naţionale. Mi-aş dori din toată inima - poate o să fie ultimul meci pe care îl va prinde - să câştigaţi pentru el. Vă mulţumesc mult!", a spus Cosmin Paşcovici, într-un scurt videoclip postat pe contul de Facebook al echipei naţionale a României. 

Din păcate, meciul a venit prea târziu,  Denis Paşcovici încetând din viaţă. 

Mai multe pentru tine:
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €