Discuţii incredibile despre blaturile din baschet între Ghiţă şi SOV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sebastian Ghiţă, finanţatorul echipei de baschet Asesoft Ploieşti, vorbeşte cu Sorin Ovidiu Vântu, printre altele şi despre blaturile care au loc în Divizia A la baschet masculin sau în Cupa României.

UPDATE: Carmen tocală, preşedintele FR Baschet: "Nu ştiu la cine se referă Sebastian Ghiţă"

"Eu nu am niciun parti-prix, cu nimeni. De-a lungul anilor am refuzat sponsorizări, tocmai pentru a nu ajunge la astfel de situaţii. N-am primit nici măcar o floare. Nu ştiu la cine se referă Sebastian Ghiţă când spune că «Au aranjat ăia de la Mediaş». La mine nu a venit nimeni!", a declarat Carmen Tocală pentru Mediafax.

La rândul său, preşedintele CS Gaz Metan Mediaş, Corin Cindrea, a refuzat să comenteze discuţiile dintre Ghiţă şi Vântu. "Nu doresc să comentez astfel de afirmaţii. Nu doresc să fim implicaţi în aşa ceva", a spus Cindrea pentru sursa citată.

Ghiţă: "Au aranjat şi aia de la Mediaş"

Astfel, potrivit celor spuse de patronul ploieştean, Asesoft ar fi sprijinit anul trecut pe Elba Timişoara în Cupa României, pentru ca mai apoi clubul bănăţean să ofere înapoi favorurile în finala Diviziei A, care a fost câştigat de Asesoft cu scorul general de 3-0.

Mai mult, Sebastian Ghiţă se plânge că în acest an echipa sa ar fi fost dezavantajată în turneul final al Cupei României, când a pierdut în semifinale cu Steaua Turabo, pentru că cei de la Gaz Metan Mediaş au "pompat" mai mulţi bani în vederea adjudecării trofeului.

Vedeţi întregul fragment în care Ghiţă şi SOV discută despre baschet:

Sebastian Ghiță: Am pierdut Cupa României, motiv pentru care sunt sunt (...?..).. că n-am trecut de semifinale...

Sorin Ovidiu Vântu: Am auzit că ţi-ai liuat de-a m...i cu voleiu'...cu volei sau cu baschet?

SG: Baschet.

SOV: Gagici sau bărbaţi?

SG: Bărbaţi...

SOV: Mai eşti şi prost, finanţezi bărbaţi, du-te-n... N-ai şi tu un lot de 5 baschetbaliste sau 7, câte sunt la baschet?

SG: 12.

SOV: Câte?

SG: 12. Da' nu, în sport nu merită decât volei, nu merită decât volei în sport.

SOV: De ce?

SG: Că numai voleibalistele arată bine...

SOV: apăi, dragă Sebastian, abia aici poţi să spui că Vântu a ieşit din piaţă şi a intrat Ghiţă: fu.. tu, că io nu prea mai am cu ce!

(râsete)

(altă voce): Dac-ai mâncat bătaie cu tot cu arbitrii, cu aranjamente şi tot ai mâncat bătaie...

SG: Au aranjat şi-ăia de la Mediaş şi au bani mulţi, un milion trei sute bugetu' anu' ăsta. Bagă de 5 ani şi ei. Anu' trecut i-am împins noi pe Timişoara, anu' ăsta era şi rândul lor.. Mai laşi şi pe alţii, ca să câştigăm campionatul. N-am făcut-o anapoda.

Discuţia despre baschet la minutul 7.07 al clipului:

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate