Dinamo - U Craiova se joacă miercuri, Rapid - Steaua joi, în Cupa României

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Borcea şi Gigi Becali

Meciurile Dinamo - Universitatea Craiova şi Rapid - Steaua se joacă, miercuri, 10 noiembrie, respectiv, joi, 11 noiembrie, de la ora 20.45, în sferturile de finală ale Cupei României-Timişoreana, informează frf.ro.

Potrivit sursei citate, Comitetul de Urgență al FRF a aprobat programul jocurilor din sferturile de finală ale Cupei României - Timişoreana, după cum urmează:

Marţi, 9 noiembrie - FC Braşov - FC Timişoara - ora 20.45

Miercuri, 10 noiembrie: Dinamo Bucureşti - Universitatea Craiova - ora 20.45

Joi, 11 noiembrie: CFR Cluj - Gloria Bistriţa - ora 17.00; Rapid Bucureşti - Steaua Bucureşti - ora 20.45.

În altă ordine de ide, Comitetul de Urgenţă a luat act de adresa Comisiei de Disciplină a FIFA din 21.10.2010 şi a dispus anularea sancţiunii privind scăderea a 6 puncte, impusă clubului Gloria Buzău.

Finala Cupei României-Timişoreana, ediția 2010/2011, va avea loc la 25 mai 2011, pe Stadionul "Tineretului" din Braşov, conform acordului exprimat în acest sezon de Primăria Municipiului Braşov şi, respectiv, FC Braşov.