Debut pentru Halep la Beijing: când joacă în primul tur la China Open şi unde se vede meciul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep, locul I WTA, o va întâlni pe tunisiana Ons Jabeur, locul 113 WTA, jucătoare venită din calificări, în prima manşă a turneului de categorie Premier Mandatory de la Beijing, duminică dimineaţa.

Partida, programată în jurul orei 11.30, va putea fi urmărită pe DigiSport 2.

Meciul este al treilea programat pe terenul principal.

Sportiva de 24 de ani din Tunisia, clasată cel mai bine pe locul 83 WTA, în octombrie 2017, nu a mai jucat până în prezent cu Halep, în circuitul WTA.

Dacă se va califica în turul al doilea, Simona Halep va evolua cu croata Donna Vekici, locul 40 WTA.

Anul trecut, Halep a pierdut finala de la Beijing în faţa jucătoarei franceze Caroline Garcia, scor 4-6, 6-7 (3).

Şi Sorana Cîrstea va evolua pe tabloul principal, duminică, din postura de lucky loser, ea urmând să joace contra olandezei Kiki Bertens, favorită 18, scrie News.ro. 

Meciul va fi al cincilea de pe terenul principal.

Tot duminică, în al treilea meci de pe terenul Brad Drewett, perechea Mihaela Buzărnescu/Monica Niculescu va evolua în primul tur la dublu contra echipei Hao-Ching Chan (Taiwan)/Zhaoxuan Yang (China).

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”