De ce sunt întrerupte meciurile de la Mondialul cluburilor, deși nici măcar nu plouă

0
Publicat:

Trei meciuri de la Cupa Mondială a Cluburilor au fost întrerupte până acum din cauza alertelor meteorologice care au anunțat condiții severe. Fanii din afara SUA sunt nedumeriți, mai ales că în America de Sud sau Europa meciurile continuă în condiții vitrege și sunt oprite doar dacă într-adevăr vremea nu mai permite desfășurarea acestora. Ori, la Mondialul cluburilor, nici măcar nu a plouat și partidele au fost întrerupte.

Spectatorii de la CMC sunt evacuați în timpul avertizărilor meteo. Foto Getty images

Duelul Ulsan HD - Mamelodi Sundowsa (0-1) fost amânat cu o oră miercuri, la Orlando, întâlnirea dintre Pachuca și Red Salzburg (1-2), la fel, la Cincinnati, iar joi seară meciul Palmeiras - Al Ahly (2-0) a fost întrerupt din aceeași cauză. Presa americană a explicat fenomenul: ”Este de menționat faptul că acest lucru nu se întâmplă tot timpul. Mai multe meciuri din sporturile cele mai îndrăgite de americani continuă și pe timp de ploaie, cum ar fi baseball-ul și fotbalul american.

Cu toate acestea, dacă există o avertizare de furtună, cu posibilitatea de fulgere și descărcări electrice, jocul este întrerupt, amânat sau chiar anulat. Și nici măcar nu trebuie neapărat să plouă pentru ca acest lucru să se întâmple. Potrivit National Lightning Safety Institute (NLSI), un institut de prevenire a trăsnetelor din Statele Unite, fulgerele sunt mai susceptibile de a se întâmpla la evenimente sportive, în special din cauza structurilor metalice care înconjoară stadioanele și alte echipamente”, spune jurnalistul Josias Pereira, pentru flashscore.com.

Pauză dacă sunt trăsnete pe o rază de 13 km

În SUA, șansele ca o persoană să fie lovită de trăsnet sunt de una la 1.190.000, însă 75% din decesele cauzate de trăsnete au loc între lunile mai și septembrie, între orele 16.00 și 20.00, ceea ce coincide cu perioada evenimentelor sportive precum fotbalul din Statele Unite, conform studiilor. În anumite state americane, legile stabilesc că meciurile trebuie anulate în aceste condiții. În special în Florida, care este mai predispusă la incidente de această natură.

Politica actuală a Comisiei atletice universitare (NCAA) prevede că un meci trebuie suspendat dacă există posibilitatea ca trăsnetele să lovească pe o rază de opt mile (aproximativ 13 km) de stadion. În primă fază, pauza este de 30 de minute. Dacă alerta meteo continuă, meciul este suspendat pentru mai mult timp.

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate