De ce a pierdut Halep la Beijing? Simona a explicat ce s-a întâmplat în noaptea după ce a devenit numărul 1 mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a ratat şansa de a câştiga al doilea turneu din 2017, fiind învinsă în finală la Beijing de franţuzoaica Caroline Garcia, scor 4-6, 6-7.

Simona va fi însă de azi numărul 1 mondial, o premieră pentru sportul românesc. După înfrângerea din finală, ea a explicat de ce a fost învinsă de Garcia, o jucătoare pe care o bătuse de câteva ori. "Ultimele 24 de ore m-au secătuit emoţional şi fizic. N-am putut să dorm deloc. Consider că ea a câştigat acest meci nu eu l-am pierdut. Bineînţeles că n-aveam cum să fiu 100% după ziua de ieri. La cât a fost de greu, după aceea am fost puţin obosită. Picioarele mi-erau puţin inflamate. Dar sunt mulţumită că am luptat până la sfârşit. Ea a jucat un tenis extraordinar. E un lucru fantastic să câştigi două turnee la rând. A meritat să câştige astăzi", a spus Simona. 

Halep va reveni azi în ţară şi va primită la salonul prezidenţial de la aeroportul Otopeni

STATISTICĂ Cum repară Simona Halep ce strică politicienii din România

ANALIZĂ Criteriile certe care arată că performanţa Simonei Halep este cu adevărat uriaşă

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”