Dan Petrescu, „turbat“: Conferinţă furtunoasă înaintea meciului cu Dinamo Zagreb

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acum trei zile, după victoria cu Academica Clinceni din campionat, „Bursucul“ a vorbit destul de calm despre Dinamo Zagreb, adversara din turul II preliminar al Ligii Campionilor. Cu o zi înainte de meci, tehnicianul campioanei a devenit parcă alt om!

CFR va întâlni Dinamo Zagreb, diseară (ora 21.00, Digi Sport, Telekom Sport, Look Plus), la Cluj, în turul II preliminar al Ligii Campionilor. 

Calificarea se va decide într-o singură manşă. Cine bate, merge în turul III preliminar al Ligii Campionilor. Cine pierde, îşi va continua parcursul european, în turul III preliminar al Ligii Europa. 

Meciul de la Cluj a fost prefaţat, mai întâi, duminică seară, de Dan Petrescu. Un foarte bun psiholog, „Bursucul“ şi-a schimbat discursul panicard pe care îl are, de obicei, în tentativa de a-şi ţine jucătorii în priză. Convins că aceştia sunt conştienţi deja de valoarea superioară a adversarului, Petrescu a căutat să ia presiunea de pe umerii fotbaliştilor săi, aducându-le aminte că, în sezonul recent încheiat, CFR a rămas neînvinsă în „dubla“ cu Sevilla, care tocmai a câştigat Liga Europa.

„Dinamo Zagreb e o echipă foarte bună, e favorită, dar nu e Sevilla! O să avem şi noi şansa noastră, dar cei de la Dinamo Zagreb sunt favoriţi. Sper să facem un meci excelent acasă, se poate întâmpla orice. Vinicius, Burcă şi Pereira vor reveni, vor juca sigur. Omrani e accidentat şi va lipsi“, a spus Petrescu. 

De altfel, în lotul anunţat pentru partida din această seară, Omrani a fost înlocuit de vârful croat Gabriel Debeljuh, adus, de curând, de la Hermannstadt. Nici mijlocaşul portughez, Luis Aurelio, n-a prins lotul CFR-ului, unde a fost inclus însă un alt croat, mijlocaşul Damjan Djokovici despre care s-a scris, luni, că urmează să plece la campioana Turciei, Istanbul BB.

„Metamorfozat“ la conferinţa dinaintea meciului

Marţi seară, la conferinţa susţinută cu 24 de ore înaintea duelului cu Dinamo Zagreb, Dan Petrescu a devenit alt om! De fapt, şi-a reluat discursul panicard si, potrivit gsp.ro, a vorbit de parcă CFR n-are nicio şansă în faţa croaţilor!

Iată cele mai importante declaraţii făcute, marţi seară, de tehnicianul campioanei:

*N-am avut timp de nimic. De obicei, ce făceam în 6 zile, am făcut într-una. Am văzut patru meciuri ale croaţilor. Echipa nu e pregătită, nici nu are cum, fără cantonament, fără pregătire, toţi jucătorii suferă. Acest duel vine mult prea repede. Dinamo Zagreb are cel puţin 90 la sută şanse. 

*Fotbalul croat e în faţa României cu 22 de ani. Hai să fim serioşi! La orice nivel, naţională, echipe de cluburi. Uitaţi-vă pe ce bani vând ei! Ei vând pe 70 de milioane, iar noi pe cine? Pe nimeni! Zicem că-i dăm cu 10, cu 15 milioane de euro, serios?! Jucătorii români nu evoluează nicăieri, iar ai lor sunt la Barcelona şi la Real Madrid

*Voi tot timpul spuneţi că exagerez, dar cât valorează croaţii, cât valorează ai noştri? Croaţia putea să fie campioană mondial. Pe câţi bani a vândut Dinamo Zagreb în ultimii ani? Peste o sută de milioane de euro ei. Noi? Hai să vedem realitatea. 

*Eu sunt un prost, moderatorii TV sunt buni. Alţii sunt buni, eu sunt prost. Că eu zic realitatea, că eu exagerez. Eu spun statistica. Dacă facem rezultate cu aceste superechipe nu e miracol. E supermiracol!

*Vrem grupele Champions League? Păi, cine ajunge acolo, dacă ajunge, ar trebuie să li se facă statui la toţi jucătorii! Până nu vine un patron să bage o sută de milioane de euro, nu avem ce vorbi. Dacă nu batem pe Dinamo Zagreb, chiar ar fi ceva normal.

Dinamo Zagreb, rezultate remarcabile în Europa

Sezon Unde a ajuns

2019-2020 Grupele Ligii Campionilor

2018-2019 Optimile Ligii Europa

2017-2018 Play-off-ul Ligii Europa

2016-2017 Grupele Ligii Campionilor

2015-2016 Grupele Ligii Campionilor

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile