Dan Petrescu, omul care sfinţeşte locul întâi

Dan Petrescu a reuşit să câştige titlul de campioană a României cu Unirea Urziceni, echipa unui oraş cu 17.000 de locuitori. Un eveniment memorabil pentru fotbalul românesc.

Dan Petrescu este cu siguranţă omul momentului în România, după ce a răsturnat toate pronosticurile şi a condus Unirea Urziceni spre primul titlu de campioană din istoria micuţei echipe din Bărăgan. La 41 de ani, după o excelentă carieră de fotbalist, „Bursucul” îşi confirmă şi calităţile de mare tehnician.

Succesul său este însă clădit cu foarte multă muncă, pe care fostul fundaş dreapta o depune cu aceeaşi plăcere încă din copilărie. Legătura dintre fotbal şi Dan Petrescu a existat dintotdeauna. „De când mă ţin minte, mingea a fost jucăria mea preferată. Eram tot timpul cu o minge în mână, ai mei se tot minunau că nu renunţam niciodată la ea. Dacă nu aveam minge, luam o portocală şi tot pe post de minge o foloseam.

Eram tare neastâmpărat, veşnic spărgeam câte ceva”, povestea în urmă cu ceva timp „Bursucul”. Tatăl său, colonelul Laurenţiu Petrescu, şi-a dat seama că energia lui Dănuţ trebuia valorificată cumva, aşa că l-a luat de mânuţă şi l-a dus să facă fotbal, în Ghencea.

„Evident ca părinţii mă tot certau să merg şi la şcoală, să învăţ bine, dar eu am ştiut de mic că nu o să pot niciodată să împac la fel de bine şi fotbalul şi şcoala. Am ales fotbalul şi nu am regretat niciodată, pentru că nu mi-am dorit nicicând nimic altceva decât să devin fotbalist”, şi-a adus aminte Petrescu. A debutat în echipa mare a Stelei pe 8 iunie 1986, într-un meci cu FC Braşov, iar în sezonul următor a fost împrumutat la Scorniceşti.

La reîntoarcerea în Ghencea a devenit nelipsit din banda dreaptă a defensivei şi s-a făcut remarcat prin deosebitul său apetit ofensiv. La prima reprezentativă, Petrescu a jucat pentru prima oară în 1989 şi a purtat tricoul cu numărul doi până în anul 2000, când la cârma naţionalei a venit Ladislau Bölöni. A existat însă şi o excepţie.

O mare neşansă l-a privat de posibilitatea de a juca la Coppa del Mondo din 1990, după ce contribuise, în mare măsură, la calificarea naţionalei.  Un alt moment de cumpănă al carierei internaţionale a „Bursucului” a fost Cupa Mondială din Statele Unite; Dan a ratat atunci una dintre loviturile de departajare decisive din partida cu Suedia, care au consfinţit eliminarea României. ­„N-am mai ieşit o săptămână din casă atunci”, îşi aminteşte Petrescu.

„Pentru mine nu există imposibil”

Din 2003, de când s-a apucat de antrenorat, Petrescu şi-a construit deja un palmares destul de solid: a pus umărul la promovarea Sportului Studenţesc în prima ligă (2003-2004), după care a reuşit să transforme formaţia din Regie într-una dintre cele mai frumoase echipe ale campionatului.

După experienţa de jucător la cluburi precum Steaua,  Genoa şi Chelsea, Petrescu a devenit un antrenor exigent

Ulterior, a lăsat echipa poloneză Wisla Cracovia pe primul loc în clasament înainte de a fi demis, iar cu Unirea Urziceni a ajuns mai întâi în finala Cupei României (2008), iar apoi a luat titlul. Singurul insucces s-a numit Rapid (2004), unde a fost adus de Giovani Becali şi nu a stat decât şase etape. Faptul că a sărutat steagul alb-vişiniu la instalare i-a stricat imaginea în faţa suporterilor Stelei, care nu au putut trece cu vederea un asemenea afront.

Filozofia antrenorului Dan Petrescu este una bazată pe muncă şi seriozitate, acestea fiind de altfel şi explicaţiile faptului că a câştigat campionatul cu o echipă formată îndeosebi din jucători refuzaţi de alte cluburi. „Pentru mine nu există imposibil, de aceea sunt şi ceva mai dur cu jucătorii.

Poate par băiat bun la prima vedere, dar nu e chiar aşa. Nu fac niciun fel de rabat de la muncă. Este un lucru pe pământul ăsta pe care nu o să-l accept niciodată: lenea. Nu admit dăruire 99%, trebuie să fie totul sau nimic”, explică „Bursucul”.

Două căsătorii, trei fete

Chiar şi în puţinul timp liber, Dan Petrescu nu se poate rupe de sport. „Îmi place să stau cu prietenii, dar tot la fotbal mă uit, îmi place să joc tenis de câmp, chiar mă mai duc pe la meciuri. Oricum aş încerca să mă relaxez, tot în faţa unui meci mă trezesc”, mărturiseşte Petrescu.

„Bursucul“ este căsătorit de doi ani cu fostul manechin Adriana Stan, cei doi având şi o fetiţă, Jennifer Anne Marie, în vârstă de un an. Tehnicianul Unirii Urziceni se află la cel de-al doilea mariaj al său,  după ce a fost căsătorit, timp de 11 ani, cu Dana, cu care are două fetiţe: Rebecca (15 ani) şi Beatrice Chelsea (11 ani).

Cei doi au divorţat însă în 2003. Motivul a fost o aventură pe care Dana a avut-o cu fotbalistul Radu Niculescu, fost coechipier cu Petrescu la prima reprezentativă, însă fosta soţie a mărturisit că o răceală între ei exista de multă vreme. „Nu mi-a convenit niciodată să fiu pe locul doi, după fotbal”, obişnuia să spună Dana.

Ce nu se ştie despre Petrescu

-Idolul său din copilărie era Nicolae Dobrin. Ulterior, l-a admirat foarte mult pe Maradona, iar ca fundaşi dreapta i-au plăcut Iovan şi brazilianul Cafu.

-El este artizanul schimbării siglei clubului Unirea Urziceni, care seamănă acum cu cea a englezilor de la Chelsea.

-Dan mai are un frate, Valeriu, cu nouă ani mai mare decât el, care lucrează în cadrul clubului ialomiţean.

-I-a chemat pe jucătorii Unirii la antrenament chiar şi în Duminica Paştelui. Explicaţia: „În Anglia am jucat şi de Revelion“.

-Pe vremea când era jucător, superstiţiile sale erau să coboare ultimul din autocar şi să intre mereu cu dreptul pe teren.

500.000 de euro este salariul anual al lui Dan Petrescu la Unirea Urziceni.