Dan Petrescu, mândru şi revoltat după CFR - Celtic: Discurs tăios după un meci care ţine în viaţă visul Ligii Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Petrescu a reuşit miracolul la CFR Cluj! Dintr-o echipă care, anul trecut, era umilită de Dudelange (Luxemburg), ardelenii se bat acum de la egal la egal cu Celtic Glasgow.

CFR Cluj şi-a păstrat seria de invincibilitate, începută de la 13 iulie, şi poate spera la o calificare senzaţională după returul cu Celtic, programat pentru 13 august (ora 21.45, Digi Sport).

Partida din Scoţia va porni de la scorul de 1-1 şi, cine obţine calificarea, ajunge în play-off-ul Ligii Campionilor. Învinsa se va consola cu o prezenţă în play-off-ul Ligii Europa. 

Dan Petrescu e convins că, pentru a trece de Celtic, CFR trebuie să facă un meci uriaş, marţea viitoarea, în Scoţia.

Ce a spus Dan Petrescu?

*I-am studiat foarte bine, au marcat 19 goluri şi au primit două. Nu mai ştiu de când n-au pierdut un meci oficial. Avem toţi regrete, dar sunt fericit şi mândru de echipa mea.

*Golul primit a fost precedat de două faulturi clare. La televizor nu s-a văzut. Noi ne-am oprit de două ori, dar ei ne-au surprins.

*Dar rezultatul e nemeritat. La un meci cu Celtic, ai nevoie de noroc. La fazele fixe, mingea nu voia să intre. Burcă a ratat incredibil. Omrani, la fel. Ţucudean a intrat foarte bine.

*Ei vor ataca din minutul 1. Ce viteză au avut azi, te speriai când îi vedeai. Nu ştiu dacă vom mai putea repeta această performanţă. La ce fază avem, trebuie să marcăm. Dacă avem ocazii, trebuie să o băgăm. Ei să dea în bară sau pe lângă. Ei sunt favoriţi şi ar fi fost şi dacă îi băteam cu 1-0.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”