Cum explică Simona Halep eşecul drastic din faţa cehoaicei Petra Kvitova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a pierdut în semifinelele turneului de la Wuhan, fiind învinsă cu 6-1, 6-2 de cehoaica Petra Kvitova.

"Petra a jucat foarte bine. A lovit mingea cu putere şi exact. Rareori a greşit. Era greu să fac ceva. Am încercat să-mi schimb puţin jocul, dar nu a fost suficient. Nu cred că am avut am cea mai bună idee în privinţa lucrurilor care trebuiau schimbate.

Petra a fost incredibilă. Comparativ cu celelalte confruntări cu ea, a lovit mult mai puternic şi a comis puţine erori azi. Este adevărat că eu am jucat puţin prea în spatele terenului, iar ea a avut timp să facă tot ce şi-a propus.

Mingea puternică venită de la ea m-a împins în spate", a declarat Halep după meci pentru site-ul oficial al WTA.

Sportiva noastră a comis mai puţine erori neforţate, 10, în comparaţie cu cele 16 ale cehoaicei. Dar Halep a reuşit doar 7 puncte direct câştigătoare, spre deosebire de cele 34 ale Kvitovei.

Pentru parcursul de la Wuhan, Simona Halep va primi un cec în valoare de 117.770 de dolari şi 350 de puncte WTA. Sportiva noastră este calificată la Turneul Campioanelor de la Singapore.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă