CSM Oradea a băgat-o la apă pe Steaua și a reușit o calificare istorică în Liga Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CSM Oradea s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la polo pe apă masculin, după ce a învins-o pe CSA Steaua Bucureşti, cu scorul de 19-18 (2-3, 2-3, 3-1, 4-4; 8-7), după aruncările de departajare, miercuri seara, în Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” din Oradea, în ultimul lor meci din Grupa A.

Bucurie în bazin FOTO Facebook CSM Oradea polo - oficial

Meciul a fost unul foarte echilibrat, o singură dată înregistrându-se un ecart de două goluri pe tabelă (4-6). CSM Oradea a evitat înfrângerea printr-un gol înscris de Levente Vancsik cu 15 secunde rămase din timpul regulamentar.La şuturile de departajare, singurul care a ratat a fost David-Joan Bota (bară), dar orădenii erau deja calificaţi în sferturi cu punctul asigurat.

Pentru gazde au înscris Levente Vancsik (4 goluri), Filip Gardasevic (3), Mihnea Gheorghe (2), Flavius Nichita Ilisie (1) şi Petar Velkic (1).Golurile campioanei României au fost reuşite de Silvian Colodrovschi (3), Nebojsa Vuskovic (2), Tudor Fulea (2), Francesco Iudean (2), Răducu Alex Dincă (1), Vlad Georgescu (1).Orădenii au câştigat şi meciul tur la loviturile de departajare, cu 20-19.  „A fost un meci foarte greu, cu presiune mare pentru toţi jucătorii şi pentru cele două staff-uri.

Belgrădenii au terminat primii în grupă

Niciun club din România nu s-a calificat până acum în Final 8. În plus, a fost şi derby-ul românesc, Oradea – Steaua. De aceea, cred că a fost un meci mult mai important, şi pentru noi, şi pentru ei. A fost, să zic, primul meci decisiv pe acest plan internaţional. Sunt foarte bucuros”, a declarat eroul Vancsik, potrivit ebihoreanul.ro.  

CSM Oradea şi Steaua s-au mai înfruntat o dată în acest sezon, în Superliga Naţionala, roş-albaştrii câştigând la Otopeni cu 12-7. În celălalt meci al grupei, VK Novi Belgrad, semifinalistă în sezonul trecut, a dispus de Waspo 98 Hannover cu 12-9, în deplasare.

În clasament, pe primul loc se află VK Novi Belgrad, cu 18 puncte, urmată de CSM Oradea, cu 10 puncte, Steaua, 7 puncte, Waspo 98 Hannover, 1 punct.

Primele două clasate s-au calificat în sferturile de finală. În sezonul 2024-2025 al Ligii Campionilor la polo pe apă, România a avut două reprezentante, CSM Oradea și CSA Steaua București, ambele fiind repartizate în Grupa A, alături de VK Novi Beograd (Serbia) și de WASPO 98 Hannover (Germania).

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute