Creşte suma din contul Emmei Răducanu! A semnat încă un contract de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emma Răducanu s-a înţeles cu o firmă de telefonie mobilă, fiind la al doilea contract de sponsorizare al anului, valoarea acestuia fiind de ordinului milioanelor de euro

Potrivit unei surse citate de The Mail on Sunday, negocierile au avut loc de câteva săptămâni, iar sportiva de 19 ani a semnat deja contractul de 3,5 milioane de euro, care va fi anunţat în februarie, transmite news.ro. Acesta este al doilea contract important încheiat de Emma Răducanu, în această lună, după cel cu compania aeriană British Airways, a cărui valoare ar fi tot cu şapte cifre.

"Aceasta este o lovitură pentru Vodafone. Oriunde merge Emma acum, va avea sigla lor în apropiere. Este exact femeia pe care şi-o doresc: de succes, normală şi un model pentru tineri. Ea este literalmente alegerea perfectă. Experţii spun că este extrem de <marketabilă> pentru că este britanică, are imaginea potrivită şi vorbeşte fluent mandarina, ceva care este excepţional de important în Orientul Îndepărtat şi foarte util pentru organizaţiile mari", a declarat sursa citată.

Max Eisenbud, vicepreşedintele IMG, care s-a ocupat şi de imaginea Mariei Şarapova, a explicat recent diferenţa dintre fosta jucătoare rusă şi Emma.

"Diferenţa dintre Maria care câştigă Wimbledon şi Emma care câştigă US Open se rezumă la reţelele de socializare. Nu a existat nicio reţea de socializare în 2004. Acestea au făcut ca lucrurile să se mişte atât de repede. Este în viteză warp", a spus el.

Vodafone, un gigant al comunicaţiilor, este al cincilea brand pentru Răducanu. În octombrie, ea a devenit ambasador al mărcii de lux Dior. Anterior, jucătoarea a semnat un contract cu Tiffany & Co, devenind ambasador şi al acestei mărci de bijuterii, pentru o sumă estimată de presa engleză la aproximativ două milioane de lire sterline. Pe lângă acestea, jucătoarea de tenis a încheiat parteneriate cu British Airways şi marca de apă minerală Evian. În plus, ea are contracte cu producătorii de echipament sportiv Nke şi Wilson.

Răducanu, 19 ani, a început acest sezon pe locul 343 mondial şi îl termină în Top 20, după două performanţe excepţionale, calificarea în optimi la Wimbledon şi câştigarea US Open, fiind prima jucătoare care obţine trofeul la un grand slam după ce a jucat în calificări. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist