Craiova: Ştiinţa continuă războiul cu arbitrii. Marius Avram, contestat de olteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Avram

Războiul dintre clubul din Bănie şi Comisia Centrală de Arbitri este departe de a fi încheiat, oltenii nefiind mulţumiţi cu brigadă de sâmbătă.

CCA l-a delegat astăzi, la meciul Universitatea Craiova - FC Braşov, pe Marius Avram, fiul fostului şef al arbitrilor, Vasile Avram.

Oficialii clubului oltean cred că prezenţa „centralului“ bucureştean la duelul de sâmbătă, de la Severin, cu gruparea de sub Tâmpa, nu este tocmai potrivită. Pentru Ştiinţa, meciul cu braşovenii este capital în lupta pentru evitarea retrogradării şi orice greşeală de arbitraj i-ar putea costa scump pe alb-albaştri. 

Marius Avram a condus şi meciul tur de la Braşov, încheiat cu victoria cu 2-0 a gazdelor, pe site-ul oficial al clubului oltean precizându-se că arbitrul în cauză „a acordat gol valabil Braşovului, pentru 1-0, după ce Dorel Stoica a fost faultat clar în propria suprafaţă de pedeapsă“.

Avram va fi ajutat de Mircea Orbuleţ şi Radu Ghinguleac, ultimul fiind un alt „client“ al Universităţii. Ghinguleac este cel care a anulat un gol valabil lui Florin Costea în meciul din optimile Cupei României cu CFR Cluj, încheiat cu victoria cu 1-0 a ardelenilor.

Oficialii Ştiinţei i-au contestat mereu pe ambii foşti preşedinţi ai CCA, Gheorghe Constantin şi Vasile Avram, iar în retur au ajuns la mâna fiilor acestora. După ce Augustus a favorizat Dinamo în meciul cu Craiova, Avram junior este trimis acum să împartă dreptatea la un alt meci al alb-albaştrilor. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare