Craiova poate câştiga partida cu Astra la „masa verde”! Mihai Rotaru: „Ar trebui ca acest meci să nu se mai dispute”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meciul Astra - Craiova, din etapa a 9-a a Ligii 1 la fotbal, programat în această seară, a fost amânat, după ce mijlocaşul gazdelor Ljuban Crepulja a fost confirmat cu noul coronavirus.

Finanţatorul echipei Universitatea Craiovei, Mihai Rotaru, a anunţat variantele disponibile acum pentru echipa sa şi a explicat de ce a decis ca lotul să rămână la Giurgiu şi să nu se întoarcă acasă. 

„E o stare de disconfort, toată lumea voia să joace, dar, din păcate, nu se poate. Acum, şansele erau foarte mici să se întâmple asta. Ei făcuseră testele zilele trecute. Am înţeles că este un caz grav la Astra, cu febra, convulsii musculare. Am avut o tentativă să plecăm, dar ne-am dat seama că poate interveni DSP. Sunt abordări diferite în funcţie de zonă, am văzut că cei de la Cluj au decis ceva, cei din Ilfov altceva. Giurgiu poate avea altă abordare şi rămânem pe loc. Ne putem trezi că suntem reprogramaţi vineri, apoi să ne întoarcem. Am discutat cu staff-ul, cu căpitanii, toţi au vrut acelaşi lucru”, a declarat Mihai Rotaru, la Digisport Special.

Oficialul clubului din Bănie a vorbit şi despre posibilitatea ca meciul cu Astra să nu se mai joace deoc: „Mâine, după Adunarea Generală, vom şti ce se întâmplă. Teorretic, ar trebui ca acest meci să nu se mai dispute, sunt cele mai mari şanse. Ei trebuie să steu 5 zile, apoi să se retesteze. Dar ştim că nu mai sunt date. În primul rând noi vrem să jucăm pe teren. Nu aşteptăm pomeni. Dacă nu se joacă, ne vom cere drepturile, vom vedea ce spun regulamentele. Da, e o variantă (n.r. să câştige cu 3-0)”, a mai spus Rotaru.

Justin Ştefan crede că este posibil ca meciul Astra - Craiova să nu se mai joace

Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a admis faptul că meciul Astra - CSU Craiova ar putea să nu se mai dispute, în condiţiile în care playoff-ul trebuie încheiat cel mai târziu în data de 3 august. "Este clar că pe 3 august trebuie să anunţăm echipele participante în ediţia următoare a cupelor europene. Avem şi noi discuţii pe acest scenariu (n.r. - să existe un meci CFR Cluj - CSU Craiova pentru titlu), el la prima vedere nu are acoperire regulamentară şi ca atare este un scenariu puţin probabil. Dacă nu se va putea juca Astra - Craiova, scenariul nostru rămâne în picioare, acela de a disputa toate celelalte meciuri, nu ne dorim sub nicio formă să întrerupem în acest moment campionatul. Cei de la clubul Astra au luat legătura cu direcţia de sănătate publică competentă, înţeleg că vor avea o întâlnire în perioada imediat următoare, este clar că începe o anchetă epidemiologică, vedem care este practica în anchetele epidemiologice efectuate în judeţul Giurgiu. Cât timp avem o anchetă epidemiologică, meciul respectiv nu poate fi programat", a precizat Ştefan.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi