Convertit la Halepism: un american care nu credea în Simona a devenit fanul ei. Ce spune acum despre numărul 3 WTA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep

Acum o săptămână, Peter Bodo, senior editor la „Tennis Magazine“ şi analist al postului ESPN, punea la îndoială potenţialul jucătoarei din România. Acum, el a scris un editorial în care o ridică în slăvi pe constănţeanca de 23 de ani.

Simona Halep are 24 de victorii şi 2 înfrângeri în 2015, bilanţ datorită căruia a câştigat trei turnee WTA (Shenzhen, Dubai şi Indian Wells) şi a ajuns în semifinale, la Miami.

Chiar şi aşa, nu mai departe de acum o săptămână, erau specialişti care puneau la îndoială calităţile jucătoarei din România. Înainte să o întâlnească pe Sloane Stephens, în optimi, la Miami, americanul Peter Bodo a făcut o avancronică a meciului şi a concluzionat că Simona va fi învinsă de „Mica Serena“.

Pe teren însă, Halep şi-a arătat clasa şi şi-a demolat adversara, câştigând cu 6-1, 7-5. Prestaţia româncei în acest meci, dar şi modul în care ea s-a luptat, în semifinale, cu Serena Williams l-au convins pe Peter Bodo că s-a înşelat în privinţa numărului 3 mondial.

Într-un editorial scris pentru ESPN, expertul american a ridicat-o în slăvi pe Halep şi a concluzionat: „Va fi următoarea jucătoare care va câştiga, în premieră, un Grand Slam“.

Ce a scris?

„În acest moment, circuitul feminin are fix două jucătoare de elită: Serena Williams şi Simona Halep. Ocupata locului 2, Maria Şarapova, a câştigat doar două meciuri în primele trei luni ale anului, iar alte jucătoare de top, precum Wozniacki, Ivanovici, Stosur şi Kerber abia s-au văzut“, şi-a început Boden analiza

.

Apoi, i-a dedicat un capitol întreg lui Halep, denumit „The rockin' Romanian“.

„E din ce în ce mai clar că Halep e cea mai bună jucătoare care, deocamdată, n-a câştigat un Grand Slam. Fizicul ei firav te pune pe gânduri, atunci când o vezi, însă compensează acest dezavantaj cu inima ei uriaşă. În plus, e consistenă. E rapidă, precum un iepure şi dispusă să se bată pentru orice minge până la epuizare.Halep a câştigat la Indian Wells şi a pierdut cu Serena Williams, în semifinale, la Miami, în ceea ce e posibil să fi fost meciul anului în circuitul feminin. Pregătiţi-vă pentru sezonul de zgură în care Halep va impresiona prin rezistenţa ei fizică şi prin abilitatea ei de a avea o replică pentru orice lovitură a adversarei. Nu e de mirare că Halep are o galerie numeroasă, indiferent de locul unde joacă“, a notat americanul.

Acesta a concluzionat într-o fotoexplicaţie care apare sub o poză cu Halep: „Simona Halep pare a fi următoarea jucătoare care va câştiga, în premieră, un Grand Slam“. 

CITEŞTE ŞI:

*Halep, nominalizată pentru „cea mai spectaculoasă lovitură a lunii“: cu cine se bate şi cum poate fi votată de fani

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată