Conferinţă Victor Piţurcă: Maxim, Grigore şi Sânmărtean sunt uşor accidentaţi, dar vor fi apţi cu Finlanda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Sânmărtean FOTO Mediafax

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, luni, la Helsinki, că jucătorii Alexandru Maxim, Dragoş Grigore şi Lucian Sânmărtean sunt uşor accidentaţi, dar vor fi recuperaţi până la startul meciului cu Finlanda, din preliminariile Euro-2016.

"Jucătorii echipei noastre naţionale sunt în regulă, mai sunt mici probleme, dar până mâine seară sper ca toţi să fie apţi de joc. Maxim are o lovitură la genunchi, a avut nevoie de intervenţia doctorului. I-a dat drumul. Dragoş Grigore are şi el o lovitură extrem de puternică şi Sânmărtean, care încă mai resimte acea încărcătură la gamba piciorului drept. Însă nu cred că vor fi probleme. Încă nu m-am gândit la primul 11, până mâine la prânz când vom avea şedinţă tehnică mă voi hotărî", a spus Piţurcă, la conferinţa de presă dinaintea jocului cu Finlanda.

Pentru Piţurcă, toţi adversarii sunt puternici

Adversarul de marţi este unul puternic, care a făcut un salt calitativ important în ultima perioadă, spune Piţurcă. "Acest meci este extrem de important după cele două puncte pierdute acasă împotriva Ungariei. Ştiu că la nivel de echipă naţională s-a făcut un salt calitativ deosebit, ştiu că echipa naţională a Finlandei este în momentul acesta o echipă extrem de puternică, cu un joc extrem de periculos, însă noi vom încerca să câştigăm acest joc de mâine seară. Jocul Finlandei este unul aparte, toată echipă participă la faza devensivă şi pot aduce 5-6 jucători în careul advers, sunt foarte buni de la mijloc în sus", a menţionat selecţionerul.

Întrebat cu ce sentimente revine pe Stadionul Olimpic din Helsinki, unde a marcat un gol pentru Steaua, sinonim cu o calificare în semifinalele Cupei Campionilor Europeni, după meciul cu Kuusysi Lahti, din 1986, Piţurcă a răspuns: "După acel meci am mai jucat un meci pe acest stadion cu echipa României. E un sentiment de plăcere, îmi dă psihic o încredere deosebită că vom câştiga şi meciul de mâine seară. Am participat la două acţiuni pe acest stadion şi le-am câştigat pe amândouă."

Victor Piţurcă a lăudat cariera lui Răzvan Raţ, care va juca, marţi, meciul cu numărul 100 în naţională, apreciind că numai un fotbalist valoros poate atinge asemenea performanţe. "Raţ a fost determinant în absolut toate meciurile, a fost concentrat, e şi căpitanul echipei. E o performanţă pentru orice jucător să aibă valoarea de a juca şi de a atinge acest număr de jocuri", a spus antrenorul României.

Reprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul susţinut, sâmbătă, pe Arena Naţională, în compania selecţionatei similare a Ungariei, în etapa a doua grupei F din preliminariile Euro-2016. Următorul meci din preliminarii al echipei naţionale este programat, marţi, de la ora 21.45, în deplasare, cu Finlanda.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile