Condescu, cu jalba-n proţap la FRF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campionatul Ligii I riscă să fie stricat de disputa dintre  Pandurii Tg. Jiu şi LPF. Gorjenii au pierdut deja primul meci al anului la masa verde şi sunt şanse mari să-l piardă la fel şi pe cel de-al doilea, lucru care ar duce la excluderea clubului condus de Marin Condescu din primul eşalon al fotbalului românesc.

Pandurii trebuie să achite până mâine o restanţă de 475.000 de euro către clubul Dinamo, în caz contrar nu va fi programată la următorul joc şi va fi retrogradată. Rezultatele din 2010 vor rămâne cele stabilite pe teren, iar de acum înainte celelalte echipe vor câştiga cu 3-0 meciul cu Pandurii.

„Nu vom plăti. Dacă LPF-ul vrea să ne retrogradeze şi să strice campionatul atunci o să suporte consecinţele. Noi nu cedăm şantajului la care suntem supuşi de mai multă vreme", a declarat Marin Condescu pentru „Adevărul". 

Acesta va merge azi la FRF într-o ultimă tentativă de a-i convinge pe Mircea Sandu şi pe Ionuţ Lupescu că LPF a greşit grav când i-a obligat pe gorjeni să plătească în cazul „Ilie Iordache".

„Vom prezenta toate hotărârile judecătoreşti din care reiese că nu trebuie să plătim nimic celor de la Dinamo, sperăm să fim înţeleşi şi să fim lăsaţi să jucăm următorul meci de campionat. De asemenea, vrem să se intervină pentru reprogramarea meciului cu Oţelul, pe care l-am pierdut la masa verde", a precizat Condescu.

„Borcea să ne dea banii înapoi!"

LPF este pusă într-o situaţie extrem de delicată, întrucât e clar că nimeni nu îşi doreşte stricarea campionatului.

Totuşi, dacă instituţia condusă de Dumitru Dragomir va anula decizia Comisiei care a obligat Pandurii să plătească celor de la Dinamo şi îi va programa pe gorjeni la următorul meci de campionat, atunci „câinii" vor trebui să înapoieze grupării lui Marin Condescu suma de 525.000 de euro.

„Vrem banii înapoi! Dacă nu ne vom înţelege ca oamenii, atunci Borcea va răspunde penal pentru modul în care ne-a forţat să plătim", a conchis şeful grupării din Târgu Jiu.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară