CM 2014. Cel mai fericit fotbalist din lume. E coleg şi cu Messi, şi cu Ronaldo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Di Maria

Angel Di Maria este eroul argentinienilor, după ce a dus naţionala „pumelor” în sferturile Cupei Mondiale, marcând în prelungirile meciului cu Elveţia.

Despre Angel Di Maria se spune că este cel mai fericit fotbalist al planetei. De ce? Pentru că e coleg la echipa de club cu Ronaldo şi la naţională cu Messi. Dacă la Real Madrid de regulă, Di Maria este cel care-i pasează lui CR 7, la naţională, Angel e servit de Messi, aşa cum s-a întâmplat şi în meciul cu Elveţia. Faptul că e coleg cu cele două staruri ale lumii fotbalistice reprezintă şi un dezavantaj pentru Di Maria. L-a explicat chiar el: „Nu ştiu cine face nominalizările la Balonul de Aur, dar eu n-am fost pe listă niciodată. Nici măcar în primii 50, deşi am avut ani buni”.
Aflat în umbra celor mai buni fotbalişti din lume, Di Maria e însă un jucător esenţial atât pentru Real Madrid, cât şi pentru Argentina. Şi chiar dacă trofeele sunt puţine în vitrina sa, jocul său tehnic şi vivacitatea din teren încântă de fiecare dată. Apropiaţii spun despre el că oricum nu i-ar sta bine în lumina reflectoarelor, fiind un tip timid şi retras. În copilărie abia scotea trei vorbe şi fusese poreclit „Fideo”, adică Tăiţel, deoarece avea picioarele foarte subţiri.
Transferat pe 26 de mingi
Povestea lui e clasic sud-americană. Sărăcie, modestie, ambiţie, dar şi noroc. Spărgea bibelourile mamei prin casă, jucând fotbal, îşi ajuta tatăl care căra cărbuni de la o mină şi deseori venea cu mâinile murdare la antrenamente, primul său transfer a costat 26 de mingi, iar consacrarea şi-a găsit-o în Europa, la Benfica, de unde l-a luat Real Madrid. Di Maria, născut de Ziua Îndrăgostiţilor, pe 14 februarie 1988, a fost omul cerut în mod expres de Jose Mourinho, atunci când a semnat cu Realul, iar conducerea madrilenilor i-a făcut hatârul, investind 36 de milioane de euro pentru aducerea lui. Profitul celor de la Benfica? Fix 30 de milioane de euro, lusitanii cumpărându-l pe Di Maria în 2007, de la Rosario Central, cu 6 milioane de euro. Şi după plecarea lui Mourinho, Di Maria a rămas indispensabil Realului, noul antrenor Carlo Ancelotti opunându-se cu vehemenţă transferului acestuia la Juventus, echipă care-l curtează insistent.

REPORTAJ ÎNTR-O FAVELĂ DIN RIO DE JANEIRO

CE CAPETE AU MAI CĂZUT DUPĂ EŞECURILE DE LA CM

E campion mondial şi olimpic    
Angel Di Maria are deja în palmares un titlu mondial, câştigat în 2007, cu naţionala Under 20 a Argentinei. „Pumele” au triumfat atunci în Canada, cu o echipă în care mai jucat Romero, Banega, Escudero, Aguero sau Zarate. Un an mai târziu, Di Maria marca golul victoriei naţionalei olimpice a Argentinei, în finala JO de la Beijing, contra Nigeriei. Printre colegii de acum şase ani se regăsesc Messi, Garay, Zabaleta, Lavezzi, Mascherano şi Gago, plus Romero şi Aguero, campioni mondiali şi la juniori.     

Selfie cu vedete
Argentinienii au sărbătorit calificarea în sferturile Cupei Mondiale, acolo unde vor întâlni Belgia, echipă contra căreia au mai jucat în 1986, în semifinale. Ezeiquel Lavezzi a ţinut să imortalizeze momentul printr-un selfie alături de eroii „pumelor”, Messi, autorul pasei de gol, şi Di Maria, cel care a introdus mingea în plasă. „Iniţial, am fost tentat să trag la poartă, dar a fost bine că am pasat”, a recunoscut Messi.  



 

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate