„Ciocolată“ belgiană: de ce Şumudică poate savura „dubla“ cu Genk. Belgienii au nişte eşecuri ruşinoase în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatul tragerii la sorţi pentru 16-imile Ligii Europa ţine în viaţă visul Astrei: Genk e o echipă mediocră, de locul 9 în campionatul intern, fără performanţe deosebite la nivel continental.

Astra bifează premiere istorice sub comanda lui Marius Şumudică: după primul titlu, a venit acum şi prima calificare în primăvara europeană şi, după tragerea la sorţi, e loc şi de mai bine.

Giurgiuvenii au evitat adversare imposibile precum Tottenham, Fiorentina, Şahtior sau Zenit şi au picat cu una dintre cele mai accesibile variante: Genk, locul 9 din 16 în prima ligă belgiană în acest moment. 

Trupa pregătită de Peter Maes (52 de ani) e orice numai o sperietoare nu. Are un lot multinaţional, cu fotbalişti din Tanzania, Jamaica, Bosnia, Ghana sau Gambia, însă niciun nume sonor. Cel mai bine cotat jucător dintr-un lot evaluat la 52,8 milioane de euro e atacantul jamaican Leon Bailey (19 ani), cel care a înscris nouă goluri în toate competiţiile în acest sezon dintre care patru în grupele Ligii Europa. În campionat, cel mai bun marcator e grecul Nikolaos Karelis (24 de ani), cu opt reuşite. 

Peste Athletic Bilbao în grupe

Genk traversează un sezon cenuşiu pe plan intern, fiind la 11 puncte de liderul Zulte Waregem. Echipa a pierdut ultimele două partide din Jupiter League: 0-6 cu Oostende şi 1-2 cu Lokeren. Adversara Astrei a făcut, în schimb, rezultate destul de bune în Liga Europa. După ce a trecut de Buducnost (Ungaria), Cork City (Irlanda) şi Lokomotiv Zagreb (Croaţia) în preliminarii, trupa belgiană a câştigat o grupă din care au mai făcut parte Athletic Bilbao, Rapid Viena şi Sassuolo. 

Genk a câştigat patru din cele şase jocuri din grupa F, singurele înfrângeri venind în deplasările din Viena (2-3) şi Bilbao (3-5). Acum, urmează „dubla“ cu Astra: 16 februarie la Giurgiu şi 23 februarie în Belgia. Aceste meciuri vor fi primele confruntări pentru Genk cu o echipă românească.

Ciuca bătăilor în Liga Campionilor

Dacă Astra a ajuns, în premieră, în primăvara europeană, în schimb, Genk atinge această fază pentru a treia oară, după calificările din 2012-2013 şi 2013-2014. De fiecare dată însă, drumul belgienilor s-a oprit în 16-imi, prima dată după o „dublă“ cu Stuttgart (0-2 şi 1-1) şi a doua oară după confruntările cu Anzhi (0-0 şi 0-2).

Genk are şi două calificări în grupele Ligii Campionilor, în 2002-2003 şi în 2011-2012. S-a clasat pe ultimul loc de fiecare dată, înregistrând şi nişte eşecuri la scor: 0-6 cu Real Madrid, 0-5 cu Chelsea şi 0-7 cu Valencia.

„Cu întăriri, şansele sunt de 50-50“

Marius Şumudică a prefaţat partidele cu Genk la Dolce Sport: „Dacă aveam şansa să-l ţinem pe Alibec, va spuneam clar că aveam prima şansă. Trebuie să umplem golul lăsat de Alibec. Ne trebuie un atacant ca să putem face faţă la nivel înalt, pentru că, ne place sau nu, Denis e o pierdere mare. Dacă Astra va reuşi sa-şi păstreze lotul pe care l-a avut în meciul cu Steaua, plus încă 2-3 jucători, avem şanse egale cu Genk“.

Tehnicianul Astrei a detaliat la Digi Sport care sunt ţintele sale pentru perioada mercato: „Ţucudean, un portughez şi un brazilian sunt pe lista mea pentru postul de atacant“.

Liga Europa, 16-imi

Athletic Bilbao - APOEL Nicosia

Legia Varşovia - Ajax

Anderlecht - Zenit

Astra Giurgiu - Genk

Manchester United - St. Etienne

Villarreal - AS Roma

Ludogoreţ - FC Copenhaga

Celta Vigo - Şahtior Doneţk

Olympiacos – Osmanlispor

Gent - Tottenham

Rostov - Sparta Praga

Krasnodar - Fenerbahce

Monchengladbach - Fiorentina

AZ Alkmaar - Lyon

Hapoel Beer-Sheva - Beşiktaş

PAOK – Schalke

*Meciurile se vor juca la 16 şi 23 februarie

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci