Cinci meciuri de old-boys pe Giuleşti, la sărbătoarea „Rapid - 94 de ani de istorie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rapid Old-Boys

Echipele de old-boys Rapid, Progresul, Petrolul şi Craiova Maxima vor disputa, duminică, pe Stadionul Giuleşti, 5 meciuri de câte 30 de minute în cadrul unei manifestări prin care se vor sărbători 94 de ani de la înfiinţarea echipei “alb-vişinii”.

În cadrul evenimentului “Rapid – 94 de ani de istorie” vor avea loc cinci meciuri a câte 30 de minute fiecare, începând cu ora 17.30: Craiova Maxima – Progresul, Rapid – Petrolul, Rapid – Progresul, Petrolul – Progresul şi Rapid – Craiova Maxima, a anunţat managerul echipei Rapid Old Boys, Lucian Ionescu, într-o conferinţă de presă.  "Toţi cei care iubesc Rapidul sunt aşteptaţi la stadion, să-şi vadă idolii, foste glorii ale Clubului Sportiv Rapid şi sportivi activi care ne-au bucurat anul acesta”, a declarat preşedintele CS Rapid, Valentina Caciureac, citată de News.ro. 

Fostul jucător al Rapidului, Mugur Bolohan, şi-ar dori ca toţi rapidiştii să se unească, indiferent că sunt mai apropiaţi de una dintre cele două echipe, AFC Rapid sau Mişcarea CFR, care au promovat în acest sezon în Liga a IV-a: “Rapid Old Boys este un proiect de suflet, al tutoror rapidiştilor, vrem să ne întâlnim periodic, să bucurăm suporterii de prezenţa noastră. Toţi sunt foşti jucători care au făcut perfomanţă la Rapid. Toţi vor fotbal la Rapid, ambele echipe au promovat în Liga a IV-a. Nu ştim care va fi viitorul, dar e cert că ne dorim un viitor fotbalistic în Giuleşti. Vrem să unim toate forţele, nu contează că unii sunt mai apropiaţi de Mişcarea CFR sau sau de AFC Rapid. Noi suntem o singură familie, familia alb-vişinie a Rapidului. E poate o sărbătoare mai tristă ca de obicei dar după reconstrucţia arenei vom vedea în ce stadiu vor fi echipele la momentul respectiv. Cu siguranţă, vor fi oameni care să vină să investească la Rapid. Atmosfera din Giuleşti este unică. Cum se manifestă fanii în Giuleşti este ceva fantastic”. 

Rapid Old Boys va participa la eveniment cu următorul lot: Leontin Toader, Florentin Rădulescu (portari), Dan Alexa, Ştefan Nanu, Ion Ispas, Marian Grigore, Cristian Dulca, Florin Motroc, Nicolae Constantin, Adrian Iencsi (fundaşi), Daniel Sava, Mugur Bolohan, Valentin Negru, Valentin Bădoi, Constantin Schumacher, Mugurel Buga, Mihai Iosif, Marius Măldărăşanu, Cezar Zanfir, Jean Barbu (mijlocaşi), Rodin Voinea, Daniel Pancu, Iosif Damaschin, Fănel Ţîră, Dumitru Tîrţău, Vasile Caciureac. Antrenor: Marian Rada, Manager: Lucian Ionescu

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea