Chipciu a fost refuzat de Rapid şi Dinamo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Chipciu şi-a luat deja „la revedere“ de la braşoveni

Înainte să ajungă la Steaua via FC Braşov, tânărul mijlocaş n-a fost oprit în lot de cele două mari rivale ale roş-albaştrilor.

Alexandru Chipciu se află în faţa celui mai important moment al carierei sale de până acum. Mijlocaşul de 22 de ani s-a înţeles cu Steaua şi urmează să se alăture lotului roş-albaştrilor începând cu returul acestei ediţii de campionat.

„Nu mă despart uşor de FC Braşov, e echipa unde am avut multe satisfacţii, dar cred că e momentul să progresez în carieră. Orâcît mi-ar fi de greu, cred că Steaua e cea mai bună alegere pentru mine. Nu e important să spun că sunt stelist de mic, suporterii mă vor adopta atunci când voi da totul pentru echipă şi când vom obţine performanţe", a mărturisit fostul jucător al lui FC Braşov.

Până să ajungă însă unul dintre cei mai curtaţi fotbalişti din Liga I, Chipciu a trecut printr-o serie de experienţe greu de suportat pentru un tânră jucător. În urmă cu cinci ani de zile, pe când era doar un junior, Alex a ajuns în probe la Dinamo, acolo unde n-a rezistat însă decât o săptămână. „Cu puţin timp înainte ca Alex să ajungă la Braşov, l-am trimis să se antreneze cu Dinamo. Noi aveam o colaborare bună cu cei din «Ştefan cel Mare», iar Chipciu s-a pregătit timp de o săptămână sub comanda lui Rednic. Mircea n-a vrut să-l oprească însă, a zis că e prea tânăr", a dezvăluit preşedintele lui Sporting Piteşti, şcoala de fotbal l-a care s-a format actualul stelist, Tănase Dima.

Salvat de „Vamă"

Originar din Brăila, Chipciu a trecut şi prin curtea Rapidului, de unde a fost luat la Braşov de Dinu „Vamă", care a plătit 15.000 de dolari la acea vreme pe el. „De la Dacia Unirea Brăila am plecat, la 14 ani, la Şcoala de Fotbal Nicolae Dobrin, iar apoi, la 17 ani, am ajuns în Giuleşti şi am jucat un meci pentru Rapid. Asta se întâmpla chiar în ianuarie 2007, iar Dinu Gheorghe se despărţea în acea perioadă de Rapid, iar dânsul m-a luat la FC Braşov", a povestit recent Alex.

Nici sub Tâmpa nu a reuşit să se impună încă de la început. Răzvan Lucescu, antrenor care îi pregătea la acea vreme pe "stegari", n-a fost deloc impresionat de calităţile puştiului venit de la Piteşti şi l-a trimis la CS Brăila, de unde s-a întors după o jumătate de an. Alexandru Chipciu a reuşit să se impună d-abia sub comanda lui Daniel Isăilă, în vara trecută, după exodul masiv al fotbaliştilor Braşovului către alte grupări.

E fan Torres

Mijlocaşul de bandă a fost remarcat şi de antrenorii „naţionalelor" de juniori, unde are peste 30 de selecţii, inclusiv la lotul de tineret al lui Emil Săndoi, însă unul dintre punctele de referinţă ale lui în Liga I rămâne golul marcat în partida cu Dinamo (2-0). „A fost, cu siguranţă, cel mai important gol al carierei de până acum. Am văzut foarte bine de pe margine care erau punctele slabe ale defensivei lui Dinamo şi am intrat foarte determinat pe teren", a precizat atacantul care este fan Fernando Torres şi ţine cu Liverpool.

În ciuda perioadei bune pe care o traversează, Chipciu rămâne un tip modest, care îi respect foarte mult pe foştii săi colegi de la Braşov. De altfel, el a mărturisit că cea mai mare influenţă asupra lui au avut-o „veteranii" Cătălin Munteanu, Robery Ilyeş şi Marius Măldărăşanu. Când prinde puţin timp liber, Alex se retrage în oraşul natal, la Brăila, acolo unde încinge adevărate partide de pescuit, alături de prietenii săi din copilărie.

„Chipciu mi-a plăcut încă de când am vorbit cu el. Mi-a spus că vrea să ajungă la Steaua, să crească, să joace la un nivel înalt. M-a impresionat că un puşti de vârsta lui gândeşte aşa", a spus patronul Stelei, Gigi Becali.

20 de partide a evoluat Chipciu în acest sezon pentru FC Braşov în campionat şi Cupa României. El a marcat cinci goluri, toate reuşitele sale fiind pe teren propriu.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată