Chelsea, anchetată din cauza lui Abramovici: Echipa riscă enorm pentru ce ar fi făcut fostul patron rus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chelsea Londra era, cândva, o forță, nu doar la nivel de Premier League, dar și în în fotbalul european. Dovadă și cele două trofee de Ligi ale Campionilor care figurează în vitrina clubului, cucerite în 2011-2012 și 2020-2021. La care se adaugă titlurile câștigate în 2004–05, 2005–06, 2009–10, 2014–15, 2016–17. Toate aceste performanțe datează din perioada Roman Abramovici (57 de ani).

Roman Abramovici a părăsit Chelsea după startul războiului din Ucraina

Miliardarul rus a preluat Chelsea, în 2003, și a transformat clubul, pompând bani în conturi cu nemiluita. Iar rezultatele sportive au fost pe măsura investițiilor. Astăzi, la peste un an după plecarea lui Abramovici – Chelsea a ajuns la americanul Todd Boehly – formația londoneză e departe de vremurile sale de glorie. Dovadă și faptul că ocupă doar locul 10 în Premier League, la 12 puncte de liderul Manchester City.

Și, potrivit The Guardian, Chelsea are probleme serioase! Pentru că acest club e anchetat acum pentru modul în care a fost finanțat, în perioada Roman Abramovici. Concret, sunt suspiciuni, dar și indicii tot mai clare că miliardarul rus a finanțat Chelsea cu sume care n-au fost declarate în mod oficial. Așadar, Chelsea ar fi încălcat Fair-Play-ul financiar și riscă o sancțiune dură, dacă acest lucru va fi dovedit de anchetatori.

140

de milioane de lire sterline a plătit Roman Abramovici, în 2003, pentru a prelua clubul Chelsea.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro