CFR Cluj - Dinamo 1:0 / Andone: "E îngrijorător că jucăm prost!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CFR Cluj - Dinamo

CFR si Dinamo au oferit cele mai violente derbyuri din ultimii doi ani. În ultimele 5 meciuri au fost 5 eliminări, dar si goluri multe. Nici de cata această meciul nu a fost lipsit de evenimente

CFR Cluj a câştigat cu 1-0, prin reuşita din minutul 25 a lui Bjelanovici, într-un meci presărat cu durităţi, în care N'Doye a fost trimis la cabine mai devreme pentru două cartonaşe galbene.

DECLARAŢII:

Ioan Andone, antrenor Dinamo: "CFR a fost mai inteligentă. Este îngrijorător că noi jucăm prost. Chiar dacă nu au arătat prea mult fotbal, au ştiut să ţină de scor. În acest moment nu ne mai putem gândi la titlu, dar vedem la finalul turului. N-am vrut să-l forţez pe Torje, riscam să-l pierdem pentru tot restul campionatului. E ruşinos ce s-a întâmplat cu suporterii. Au fost ţinuţi 1.000 de oameni în afara stadionului. De aceea am şi luat decizia să întârziem revenirea pe gazon la pauză"

Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj: "Este o victorie foarte importantă. Nu ne-a ajutat arbitrajul. Din motive de securitate s-a luat decizia ca în sectorul rezervat galeriei dinamoviste să intre doar fanii cu cărţi de identitate din Ilfov sau Bucureşti. Avem în continuare ca obiectiv titlul de campioană!"

Arpad Paszkany, finanţator CFR Cluj: "Am dominat jocul, puteam câştiga şi la un rezultat mai concludent, dar cele trei puncte contează. Am intrat în lupta pentru podium. Suntem în cursa de urmărire a echipelor care se află în primele poziţii. Mi-aş dori un egal la derby-ul de mâine dintre Rapid-Steaua"

Min 90+3 FLUIER FINAL!

Min 86 Ousmane N'Doye este eliminat pentru al doilea cartonaş galben, după un fault dur asupra lui Tony!

Min 82 Marius Alexe reuşeşte o pătrundere bună, dar este blocat în ultima clipă de către Piccolo

Min 73 Adrian Cristea trage puternic din lovitură liberă, minge este deviată în corner

Min 66 Atac violent al lui Moţi asupra lui Bud, însă dinamovistul scapă doar cu un cartonaş galben

Min 62 Bjelanovic este aproape de a reuşi dubla. Scăpat singur în careu, croatul trimite puţin peste poartă

Min 61 Dinamo nu reuşeşte să găsească drumul spre poarta clujenilor şi recurge la gesturi tot mai nervoase

Min 50 Culio trage de la marginea careului pe lângă poartă

Min 46 A început repriza secundă

Min 45+2 PAUZĂ. Alexandru Deaconu pune capăt primei reprize!

Min 43 Costa execută foarte bine o lovitură liberă, portarul dinamovist respinge în corner

Min 36 Emmanuel Kone este lansat în adâncime, Dolha iese neinspirat, ivorianul întoarce balonul, însă niciun ceferist n-ar reuşit să profite

Min 25 GOOOL CFR Cluj! De Zerbi pasează excelent în faţa porţii pentru Bjelanovici care punctează din faţa lui Dolha!

Min 20 Adrian Cristea are o nouă ocazie, dar şutul său este respins uşor ciudat de către goalkeeperul Clujului

Min 12 Marius Niculae trage bine de la 20 de metri, iar Claro respinge în corner

Min 10 Andrei Cristea scapă în poziţie favorabilă după o greşeală a clujenilor, însă încearcă un lob prins lejer de portarul CFR-ului

Min 8 Adrian Cristea trimite o torpilă spre poarta lui Nuno Claro, dar mingea trece uşor alături

Min 4 Prima ocazie pentru CFR Cluj. Culio bate bine un corner, Cadu reia cu capul, însă Dolha reţine cu emoţii.

Min 1 A început meciul. Deaconu a fluierat mai târziu startul din cauza fumigenelor lansate de galerii

ECHIPELE DE START:

CFR Cluj: Claro- Tony, Cadu, Piccolo, Edimar- E. Kone, Costa, Peralta, Culio- De Zerbi, Bjelanovici

Antrenor: Sorin Cîrţu

Dinamo: Dolha- Rubio, Moţi, Grigore, Diabate- Adrian Cristea, Munteanu, N'Doye - Ganea, Andrei Cristea, Niculae

Antrenor: Ioan Andone

Niciun meci nu s-a terminat fără să se marcheze. Tamaş, Y. Kone, D. Kone, Deac şi Edimar au fost jucatorii eliminati de arbitri in acest derby in ultimele 5 meciuri.

02/05/09 Dinamo 1-0 CFR Cluj
Eliminaţi: Y. Kone min 90 si Tamaş min 90

13/03/10 CFR Cluj 2-2 Dinamo
Eliminat: Deac min 84

24/03/10 Dinamo 1-1 CFR
Eliminat: D. Kone min 90

14/04/10 CFR - Dinamo 2-1
Eliminat: Edimar min 46

Dinamo nu a învins niciodată la Cluj, de când CFR-ul a revenit în prima ligă.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi