CFR a egalat Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mureşan (stânga) şi colegii săi au adunat puncte importante în Europa în ultimii ani

Pentru prima oară din 1988, steliştii împart cu cineva poziţia de lider între echipele româneşti în ierarhia UEFA.

Se schimbă polii de putere în fotbalul românesc. Ceea ce părea acum câţiva ani de neconceput e pe cale să se întâmple. Lidera incontestabilă a echipelor româneşti în Europa, Steaua, a fost egalată în clasamentul coeficienţilor UEFA, care reprezintă punctajul ultimilor cinci ani, de CFR Cluj.

Roş-albaştrii au preluat locul întâi în 1989, de la Universitatea Craiova, iar de atunci au fost neîntrerupt în această postură până în acest sezon.  Dominaţia internă a lui CFR Cluj, câştigătoare a trei titluri în ultimii cinci ani, a început să se vadă şi în Europa. Ardelenii au pătruns în acest sezon pentru a treia oară în grupele Ligii Campionilor şi au urcat constant în ierarhia coeficienţilor UEFA, ajungând acum pe poziţia 69, la egalitate chiar cu rivala din campionat, Steaua! Clasamentul e însă provizoriu, până la finalul sezonului urmând să se ducă o luptă între cele două echipe, ambele calificate în grupele competiţiilor continentale, CFR în Liga Campionilor, Steaua în Liga Europa.

Următorii doi ani, patru echipe în Europa

Actualul campionat al Ligii I, aflat în desfăşurare, va trimite în sezonul 2013/14 al cupelor europene doar patru formaţii, dintre care doar campioana va evolua în Liga Campionilor. Formaţia care va câştiga titlul va intra însă în turul doi preliminar, care se va disputa în iulie, şi va avea de trecut de trei adversari pentru a intra în grupele Ligii, cu unul mai mult decât a fost nevoită să depăşească acum CFR Cluj. În Liga Europa vor merge locurile doi şi trei, precum şi câştigătoarea Cupei. Acelaşi lucru se va întâmpla, 99%, şi pentru sezonul 2014/15. În prezent, România ocupă locul 20 în ierarhia coeficienţilor, cu 19,824 puncte.

Locul 15, ultimul care garantează două echipe în Liga Campionilor, e al Danemarcei acum, care are 24,700 de puncte. Ceea ce înseamnă că, pentru a trece de danezi, Steaua şi CFR Cluj, echipele româneşti rămase în cursă, trebuie să obţină împreună de acum încolo 13 victorii, în condiţiile în care nordicii nu vor mai câştiga niciun punct, variantă destul de improbabilă.

Totuşi, un punctaj cât mai bun în acest sezon ne poate apropia de această poziţie, pe care s-o atacăm în stagiunea următoare europeană, când vom avea avantajul că punctajul se va împărţi la doar patru echipe, şi nu la cinci, ca acum. Aşa că vom putea avea din nou două formaţii în Liga Campionilor, cel mai devreme, în sezonul 2015/16. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”