Ce înseamnă eliminarea lui Roger Federer de la Miami şi ce record a reuşit australianul Kokkinakis, cel care l-a trimis acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roger Federer

Roger Federer a fost eliminat de la turneul de la Miami şi începând cu 2 aprilie va pierde locul 1 mondial pe care l-a ocupat.

Federer, direct acceptat în manşa secundă, a fost întrecut cu 6-3, 3-6, 6-7 (4), de tânărul australian Kokkinakis, în vârstă de 21 de ani, în două ore şi 21 de minute, în prima lor întâlnire directă.

 Roger Federer va părăsi prima poziţie ATP la 2 aprilie, după 308 săptămâni şi după şase săptămâni din momentul în care a devenit cel mai vârstnic lider mondial, la 36 de ani.

Elveţianul nu a mai pierdut în turul al doilea al acestui turneu din 2000. El a câştigat de trei ori Miami Open.

Kokkinakis este cel mai slab clasat jucător care învinge un număr 1 mondial, din 2003, când spaniolul Francisco Clavet, locul 178 ATP, l-a depăşit pe australianul Lleyton Hewittt, cu 6-4, 6-4, în turul al doilea, tot la Miami

Mai multe pentru tine:
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat