Ce aşteaptă Halep de la colaborarea cu Patrick Mouratoglou: Îmi doresc foarte mult să revin în vârf. Visez la un alt grand slam

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep, locul 20 WTA, a oferit un amplu interviu publicaţiei Tennis Majors, în care a vorbit despre noul ei antrenor, Patrick Mouratoglou, şi şi-a prezintat obiectivele pe care le are de la această colaborare.

"Am dorit să lucrez cu Patrick pentru că îmi doresc foarte mult să revin în vârf şi am simţit că el este cea mai bună persoană care să mă ajute să fac asta. Am fost norocoasă că era disponibil să o facă cu mine. Vreau să revin în vârf şi, bineînţeles, visez la un alt grand slam pentru că de aceea muncesc în fiecare zi", a declarat Halep.

Halep aşteaptă ca Mouratoglou să o ajute devină "puţin mai agresivă" pe teren.

"Vreau să iau mingea mai devreme. Vreau să deschid terenul mult mai bine decât am făcut-o înainte. Nu spun că am avut un joc prost înainte, dar vreau să-l fac mai puternic. Mi-ar plăcea să-mi întăresc şi corpul, pentru că nu este uşor să fiu ofensivă, să fiu aproape de linia de fund şi să joc împotriva jucătoarelor care lovesc puternic. Deci trebuie să ai un corp puternic. Voi lucra la asta, dar şi să deschid terenul pentru a folosi unele unghiuri puţin mai bine decât înainte şi, de fapt, pentru a lua mingea mai devreme. Deci, acesta este scopul în viziunea noastră", a explicat fostul lider mondial.

Campioană la Roland-Garros şi Wimbledon, Halep nu are limite în ambiţiile ei: "Numărul 1 este destul de special, dar simt că un grand slam este mai mult de atât. Am câştigat turnee pe hard, şi turnee mari (n.r. - zece titluri de turneu pe hard, inclusiv două în Canada şi unul la Indian Wells), dar nu am putut câştiga încă un grand slam, aşa că probabil că trebuie să fac ceva în plus pentru a putea câştiga un grand slam pe o astfel de suprafaţă şi de aceea lucrez acum cu Patrick. Poate mă poate ajuta să câştig un grand slam pe hard. Ar fi super, super-frumos să am asta şi în cariera mea.”
Halep a şi-a prezentat echipa actuală, precizând că mai are nevoie de un kinoterapeut alături de ea.

"Echipa mea este formată din Virginia Ruzici, managerul meu de 16 ani, Arnaud Restifo, partenerul meu de antrenament (n.r. - sparring partner), antrenorul meu de condiţie fizică Teo Cercel. Aş dori să adaug un kinetoterapeut în echipă. Poate el sau ea va veni de la academie (n.r. - a lui Moutaroglou)", a adăugat jucătoarea română

Halep speră să fie în formă la turneul de la Madrid, 26 aprilie-8 mai, după ce a ajuns în semifinalele la Indian Wells cu diverse probleme fizice, aceleaşi care au împiedicat-o să joace la Miami, săptămâna următoare. Halep simte că e sub cea mai bună formă a ei, dar admite că sezonul 2022 de până acum a fost destul de încurajator, faţă de campania din 2021, afectată de o accidentare la gamba stângă şi de probleme personale dificile. "Cel mai prost an din istorie", l-a catalogat ea.

"Încrederea mea era foarte scăzută înainte de Australia”, a afirmat Halep, care a jucat 19 meciuri şi a câştigat 15 până acum, în 2022.

"Şi apoi am făcut acele câteva meciuri de la Aussie Open şi după aceea am câştigat câteva jcouri bune, cu Jabeur (n.r. - la Dubai), prima jucătoare de top zece pe care am întâlnit-o anul acesta. Şi simt că lucrez destul de bine acum, încrederea creşte. Şi, de asemenea, am nevoie de câteva ore de antrenament pe teren şi probabil că mă voi simţi mult mai bine", a continuat românca.

Cele trei titluri câştigate de poloneza Iga Swiatek, noul număr 1 mondial, la Doha, Indian Wells şi Miami, înseamnă că nu va exista un vid de putere în fruntea WTA după retragerea surprinzătoare a australiencei Asleigh Barty, dar Halep crede că Serena Williams va rămâne de neegalat.

"Cred că nu va fi nimeni ca Serena care să domine circuitul WTA. Simt că este foarte deschis şi am spus mereu asta, că toată lumea poate câştiga un turneu pe care îl joacă, aşa că nu ştii niciodată cine va fi învingătoarea. Top 10 este super-deschis", consideră Halep.

Deşi Simona Halep nu se vede noua Serena, ea crede că "Patrick a făcut-o pe Serena mai bună decât a fost înainte” şi asta "l-a impus la cel mai înalt nivel al antrenorilor”.

"Nu l-am cunoscut cu adevărat înainte de anul acesta. Nu am vorbit niciodată şi nu am avut un sentiment despre cum este el, dar am văzut că are o personalitate puternică şi este destul de dur ca antrenor. Aşa că am crezut că este un lucru bun pentru mine şi de aceea sunt aici. Este uşor să vorbeşti cu el. Ne cunoaştem deja destul de bine, ceea ce este un pas mare pentru mine pentru că nu sunt foarte deschisă faţă de toată lumea, sunt o persoană foarte introvertită. Aşa că m-a făcut să mă deschid şi cred că acesta este un lucru bun pentru relaţia noastră pe teren. Simplitatea lui este extraordinară, super-puternică. Are câteva cuvinte pe care ţi le spune şi tu înţelegi perfect ce ai de făcut", l-a deschis sportiva română pe noul ei tehnician.

Mouratoglou a antrenat-o pe Serena la zece dintre cele 23 de turnee de grand slam câştigate şi americanca avea peste 30 de ani la fiecare dintre ele. Halep a împlinit 30 de ani anul trecut, a concluzionat tennismajors.com.

Mai multe pentru tine:
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Coada pelerinilor la Altarul Catedralei. Vezi în timp real unde se termină rândul
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
La 70 de ani, schimbă iar scutece, după ce a devenit tată pentru a opta oară!
Daniel David, despre prioritățile din educație: „Deblocarea posturilor este esențială, iar bugetul trebuie să crească în fiecare an”
Președinte ICCJ spune că instituția nu a validat proiectul de lege privind pensiile magistraților: „Declarațiile recente riscă să afecteze încrederea publică în independența justiției”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”