Canotaj: Echipajul de 8+1 feminin merge în recalificări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
www.realitatea.net | Echipajul de 8+1 al României va evolua în recalificări la Londra.

Echipajul de 8+1 feminin la canotaj va merge în recalificări pentru a accede în finala competiţiei londoneze. În calificări, canotoarele noastre au terminat pe locul doi, în spatele Canadei şi înaintea Olandei.

De remarcat este că doar locul unu în sesiunea de calificare a acces în finala concursului de canotaj 8+1, astfel că România va merge în recalificări pentru a prinde biletul pentru ultimul act. Şansele canotoarelor noastre sunt mari, având în vedere că sunt încă şase locuri disponibile în finală.

Barca României a avut în componenţă următoarele sportive: Roxana Cogianu, Nicoleta Albu, Cristina Grigoraş, Irina Dorneanu, Camelia Lupaşcu, Eniko Mironcic, Adelina Cojocariu, Ioana Rotaru şi Talida-Teodora Gîdoiu – cârmaci. Timpul înregistrat de România a fost de 6 minute, 16 secunde şi 61 de sutimi. Ziua recalificărilor este 31 iulie.
Ultima performanţă obţinută de echipajul 8+1 a fost medalia de bronz cucerită la JO de la Beijing.