Campionul en-titre al Australian Open, la juniori, acuzat de trucare de meciuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tenismenul Oliver Anderson, în vârstă de 18 ani, campionul en-titre al Australian Open, la simplu juniori, a fost pus sub acuzare, joi, pentru faptul că ar fi trucat un meci în luna octombrie, la un turneu challenger, în favoarea mafiei pariurilor.

Poliţia îl acuză pe tânărul jucător că, la cererea unei persoane, a pierdut în mod deliberat primul set al meciului din turul I de la Traralgon Challenger, pe care l-a disputat împotriva altui australian, Harrison Lombe. Anderson a pierdut primul set cu 4-6, dar le-a câştigat pe următoarele două, cu 6-0, 6-2. El a fost eliminat în manşa următoare. "Oliver cooperează în totalitate cu autorităţile. El aşteaptă acum procedura legală", a declarat un purtător de cuvânt al familiei sportivului, citat de News.ro. Jucătorul antrenat de fostul tenismen australian Wayne Arthurs va compărea în faţa unui tribunal din Latrobe Valley la 2 martie.

Anderson a suferit anul trecut o accidentare la şold care l-a împiedicat să participe la turneul de calificare la AusOpen, astfel că nu va putea să-şi apere titlul în acest an. Poliţia din mai multe ţări europene efectuează acţiuni de amploare împotriva meciurilor trucate pentru mafia pariurilor. La finalul lunii noiembrie, jandarmeria spaniolă a reţinut 34 de persoane bănuite a avea legături cu o organizaţie clandestină de aranjare a meciurilor de tenis din circuitul ITF pentru pariuri online.

Între persoanele reţinute s-au aflat şi jucători, cu vârste între 17 şi 30 de ani (un minor) şi cu clasare ATP între locurile 800 şi 1.400. Un jucător semiprofesionsit avea rolul de a contacta alţi jucători ce urmau să dispute meciuri aflate în programul caselor de pariuri şi de a-i convinge pe aceştia să piardă un anumit set.

Investigaţiile au început la Madrid, după o sesizare a Tennis Integrity Unit (TIU), organismul care luptă împotriva corupţiei din tenis. După o săptămână, procurorii belgieni au anunţat că au deschis 18 dosare penale în cadrul unei anchete ce vizează meciuri de tenis din circuitul ITF trucate pentru pariuri. Ancheta a început în urmă cu doi ani şi îi vizează şi pe organizatorii de pariuri.

Au fost identificaţi 48 de suspecţi, care au fost recrutaţi ca intermediari pentru a miza pe meciuri trucate. Aceştia mizau în agenţii pe meciuri de tenis din străinătate, ale căror rezultate erau cunoscute dinainte. Ar fi vorba de sute de pariuri pe astfel de partide aranjate şi de o reţea condusă de mafia armeană. Poliţia se aştepta ca ancheta să ajungă şi în alte ţări europene şi din afara Europei.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima