Buffon: "După ce a ratat Montolivo, mi-am dat seama că trebuie să apăr un penalty"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Buffon scoate mingea lui Muntari din poartă

Portarul Italiei, Gianluigi Buffon, a declarat că, după lovitura de departajare ratată de Riccardo Montolivo, a avut un singur gând, să apere cât mai repede un penalti executat de un jucător al Angliei, el reuşind să pareze şutul lui Ashley Cole, informează presa italiană.

"Am fost mai buni ca Anglia, atât fizic cât şi tactic. Şi am arătat acest lucru jucând până în ultima secundă a prelungirilor. La penaltiuri orice se poate întâmpla. Din fericire, totul a fost favorabil pentru noi pentru că am meritat să câştigăm. După penaltiul ratat de Montolivo, m-am gândit doar că trebuie să apăr o lovitură adversă cât mai repede. Nu am sărit de bucurie la final, deoarece ne-am calificat doar în semifinale. O voi face dacă vom câştiga finala. Dar este foarte important că suntem în semifinale, chiar şi pentru cei ca mine care au câştigat deja ceva. Germania va fi clar favorită cu noi, dar avem caracter şi vom da totul pe teren", a spus Buffon.

Atacantul Alessandro Diamanti, care a marcat ultimul penalti, s-a declarat extrem de fericit că este cel care şi-a calificat echipa în semifinale. "Nu m-am gândit decât la un singur lucru că trebuie şi marchez şi apoi să alerg la Buffon. Este o victorie foarte meritată", a adăugat jucătorul intrat pe teren în minutul 80.

Pentru mijlocaşul Riccardo Montolivo, meciul cu Germania va fi foarte special, deoarece el este pe jumătate german: "Am dominat Anglia, ne-a lipsit doar golul. Sunt mulţumit că am jucat bine şi că ne-am calificat. Mai avem trei zile până la meciul cu Germania. 120 de minute la acest nivel înseamnă foarte mult, dar victoria din această seară ne dă aripi şi o zi în plus sau în minus de recuperare nu este atât de importantă".

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat