BRD Năstase - Ţiriac Trophy: David a pierdut în setul decisiv cu Goliat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Micuţul Corici (dreapta) s-a înclinat în faţa titanului Karlovici FOTO David Muntean

La BRD Năstase-Ţiriac Trophy s-a disputat miercuri unul dintre cele mai interesante meciuri, între doi jucători croaţi diametrali opuşi. Ivo Karlovici (36 de ani) a trecut greu de Borna Corici (18 ani), scor 4-6, 6-3, 6-4.

Ivo Karlovici, locul 22 ATP, e un gigant al tenisului. La cel 211 centimetri ai săi, croatul de 36 de ani e cel mai înalt jucător care a bătut mingea în circuitele ATP. Cu un loc 14 ca apogeu al carierei, Ivo refuză să se retragă, chiar dacă o meningită l-a adus în 2013 în starea în care nu ştia pe ce lume se află. Având ca principal argument serviciul, Karlovici a avut un singur meci din 2008 până acum în care nu a reuşit să trimită măcar un as în careul advers! El e în topuri şi cu rapiditatea serviciului (251 de km/h) şi cu numărul de aşi reuşit într-un meci (77).
În faţa năpraznicului serviciu al lui Karlovici a stat Borna Corici, 18 ani, locul 55 ATP, copilul-minune al tenisului croat. O declaraţie a lui Corici – “Când joc prost sunt ca Murray, când joc bine sunt ca Djokovici” – a făcut multe valuri. Borna a revenit asupra afirmaţiei, a precizat că i-a fost scoasă din context, dar însuşi sârbul a întârit-o: “Când îl văd jucând, parcă mă văd pe mine”. În noiembrie, la Swiss Open, Borna Corici l-a bătut pe Rafael Nadal, iar în acest an l-a învins fără drept de apel şi pe Andy Murray.
Pe zgura de la Bucureşti, cel mic, adică Borna, a făcut faţă cu succes bombelor trimise de Karlovici şi a câştigat primul set datorită unui break la 0. În setul al doilea, tot un break a făcut diferenţa, dar în sens invers, iar Ivo a echilibrat situaţia. Pentru ca în decisiv să triumfe experienţa lui Karlovici, al doilea favorit al turneului de la Bucureşti.
S-au mai calificat în sferturile de finală Guillermo Garcia – Lopez (Spania), Lukas Rosol (Cehia) şi Jiri Vesely (Franţa). Joi sunt programate meciuri de top, cu Gilles Simon – Janko Tipsarevici cap de afiş, dar şi cu excentricul Monfils printre protagonişti.  
Horia Tecău s-a retras
Favorit numărul 1 la turneul de dublu, alături de Jean-Julien Rojer, Horia Tecău s-a retras din competiţie. O problemă medicală la încheietura mâinii drepte l-a împiedicat să-şi apere trofeul cucerit anul trecut. Mai departe merg Florin Mergea şi indianul Bopanna, care au profitat de abandonul cuplului Baghdatis – Youhznîi. Mergea şi Bopanna, care formează acum echipa favorită numărul 1 a concursului, vor juca în sferturi contra dublului românesc formai din Adrian Ungur şi Marius Copil.

12 aşi a reuşit ieri Ivo Karlovici şi a câştigat aproape 90 la sută din mingile jucate cu primul serviciu. Corici a izbutit doar doi aşi
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală